
Un grup de investitori italieni, împreună cu cinci chirurgi de la o renumită clinică din Torino, specializată în intervenţii pe coloana vertebrală, şi-au manifestat dorinţa de a deschide, la Giurgiu, o sucursală a clinicii amintite.
„Au fost în vizită în mai multe locaţii, printre care şi la Mangalia, numai că acolo nu au găsit un spaţiu propice. Cât despre zonele de mari aglomerări urbane, aceştia au spus că nu îşi doresc extinderea în acele locaţii, pentru că terenurile sunt extrem de scumpe. La noi, s-au oprit la un teren din zona Vămii, unde municipalitatea deţine circa trei hectare care se pretează proiectului dumnealor”, preciza, recent, primarul municipiului, Nicolae Barbu. Investiţia italienilor în spitalul respectiv este de aproximativ 90 de milioane de euro, şi constă în clădirea propriu-zisă care va adăposti sălile de operaţii, saloane, un centru de recuperare şi un heliport, iar investiţia autorităţilor locale va consta în asigurarea utilităţilor pentru centrul medical. Clinica va deservi atât pacienţi din România, precum şi din Bulgaria.
Rămâne doar de văzut dacă preţurile practicate de clinica italiană vor fi şi pentru buzunarele românilor de rând, sau, ca şi în alte cazuri, doar pentru o anumită categorie de pacienţi.
(Anna Lincă)