Inițiativă pentru dezvoltarea educației și a transparenței în județul Giurgiu

0
60

«Asociația pentru Cooperare și Dezvoltare Durabilă (ACDD) în parteneriat cu Asociația Regională pentru Dezvoltare Antreprenorială Oltenia și în colaborare cu Consiliul Județean Giurgiu, în baza Parteneriatului de Dezvoltare Locală, anunță lansarea implementării proiectului „Dezvoltarea educației și a transparenței în județul Giurgiu”, cod SIPOCA 1022/MySMIS2014+ 151468. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, axa prioritară 2. Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, obiectivul specific 2.1. Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP.

Proiectul „Dezvoltarea educației și a transparenței în județul Giurgiu” reprezintă o oportunitate pentru dialog și planificare strategică la nivel județean, în contextul prezentării de către Ministerul educației a proiectului legii învățământului preuniversitar. În acest sens, invităm toate organizațiile neguvernamentale din județul Giurgiu interesate de tema educației să ne contacteze pentru a participa la activități și a își susține prioritățile și așteptările din partea factorilor de decizie.  

Obiectivul general al proiectului consta în promovarea dezvoltării sistemului de educație în județul Giurgiu prin dezvoltarea parteneriatului la nivel local, creșterea transparenței, consultării și monitorizării politicilor și strategiilor în domeniu, precum si prin implicarea cetățenilor și organizațiilor acestora în comunitate și în procesul de luare a deciziilor. Obiectivul specific al proiectului este implicarea, prin mecanisme noi de consultare și transparență, a cel puțin 500 de persoane, cetățeni, experți, elevi și organizații neguvernamentale, în procesul de monitorizare și actualizare a strategiei de dezvoltare a educației în județul Giurgiu în următoarele 14 luni.

Rezultatele așteptate ale proiectului sunt:

  • Parteneriat pentru dezvoltare locală în județul Giurgiu funcțional prin două grupuri de lucru active pentru capacitate crescută a ONG-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării educației la nivel local;

  • Cinci rapoarte de monitorizare (policy papers) pentru fundamentarea pe date și nevoi actualizate a proiectelor de investiții și altor proiecte în domeniul educației la nivel județean elaborate, publicate și transmise Consiliul Județean Giurgiu;

  • Două documente de politică publică pentru dezvoltarea strategică a educației și transparența procesului de luare a deciziilor în domeniul educației în județul Giurgiu elaborate, publicate si transmise Consiliului Județean Giurgiu;

  • Tineri, cetățeni și persoane interesate conștientizate civic și consultate în privința priorităților din domeniul dezvoltării educației la nivel local;

  • Personal din ONG-uri si parteneri sociali instruiți în domeniul politicilor publice pentru educație și dezvoltării durabile.

Valoarea totală a proiectului este de 424.561,50 lei, din care valoare nerambursabilă din FSE 353.659,74 lei, valoare nerambursabilă din bugetul național 62.410,53 lei și cofinanțare beneficiarului și partenerului 8.491,23 lei.

Proiectul este implementat în perioada: 27 iulie 2022 – 27 septembrie 2023.

Date de contact: Asociația pentru Cooperare și Dezvoltare Durabilă, Strada Becaței, nr. 29, Sector 3, București, Manager de proiect – Radu Nicolae, tel. 0723668808, office@acdd.ro, www.acdd.ro», precizează Consiliul Județean Giurgiu, într-un comunicat de presă.

(Jurnal)