AcasăActualitateINCREDIBIL! Un social-democrat îl dă de gol pe candidatul PSD la primăria...

INCREDIBIL! Un social-democrat îl dă de gol pe candidatul PSD la primăria Putineiu!

Ca urmare a publicării, pe site-ul www.jurnalgiurgiuvean.ro, a articolului preluat din „Puterea”, articol ce făcea referire la faptul că s-ar fi pus în joc circa două milioane de euro pentru „detronarea primarului PNL din localitate”, ecourile nu au întârziat să apară.

Așa cum scriam în articolul amintit, i-am solicitat un punct de vedere și celui învinuit de mită electorală, Biță Racman, social-democratul ce se luptă cu actualul primar, Gheorghe Breazu, pentru funcția de edil al comunei. La vremea respectivă Biță Racman susținea, sus și tare, că înregistrarea este una foarte veche, și că, de fapt, el nici nu ar fi avut vreodată intenția de a candida la Primărie, dar că…acum s-a răzgândit, și de aceea s-a angajat în lupta electorală. Mai mult, a susținut sus și tare că nici nu ar fi participat la discuția făcută publică…

Numai că, recent, pe contul de socializare al unui vechi social-democrat au apărut două imagini, care îl înfățișează pe actualul candidat PSD, în compania unor persoane apropiate PNL, pe vremea când acesta era curtat de liberalii giurgiuveni pentru a intra în campania electorală.

Surse din comuna Putineiu ne-au precizat că aceste fotografii au fost făcute nu cu foarte mult timp în urmă, mai exact în primăvara acestui an, după primele relaxări de după starea de urgență impusă de pandemia de COVID 19.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
12.1 ° C
12.1 °
12.1 °
82%
6.6m/s
100%
D
13 °
lun
10 °
mar
10 °
mie
12 °
J
9 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!