Asocierea dintre firmele Siveco România SA, unde acționar este Irina Socol, condamnată pentru evaziune fiscală, și Nova Tech Integrated Solutions SRL, deținută în trecut de un interpus al omului de afaceri Sebastian Ghiță, umează să fie anunțată drept câștigătoare a celei de-a doua licitații organizate de SRI în vederea dezvoltării Sistemului Informatic Integrat (SII Analytics), au declarat pentru ”România liberă” surse confidențiale din piața IT&C.
Potrivit acestor surse, SRI, instituția care derulează proiectul, urmează să notifice luni Agenția Naională pentru Achiziții Publice (ANAP) în vederea finalizării procedurilor de atribuire.
Valoarea totală a proiectului a fost estimată de SRI la 142,071 milioane de lei (aproximativ 31,5 milioane de euro), din care circa 26 de milioane de euro fonduri europene nerambursabile.
SII Analytics funcționează în baza unei decizii CSAT și înseamnă inter-conectarea, inter-operabilizarea bazelor de date ale principalelor instituţii ale statului, care dețin date importante ale cetățenilor români. Este vorba de bazele de date ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului de Finanţe, ANAF, Direcţiei Generale a Vămilor, Ministerului de Justiţie- Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerului Dezvoltării- APIA, Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Băncii Naţionale a României, Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
SII se află acum la dispoziţia Serviciului Român de Informaţii, MAI, Ministerului Public, Ministerului de Finanţe Publice şi Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
Astfel, Siveco România SA a fost desemnată să furnizeze componentele pentru „Big Data” și softul de analytics (valoare totală de 25,5 milioane de euro), produse de concernul european BAE Systems, prin filiala din Danemarca a BAE Systems Applied Intelligence.
Nova Tech Integrated Solutions SRL va furniza componente de infrastructură IT&C în valoare de 7 milioane euro. Este vorba de servere (produse de ”Lenovo” și distribuite de de la firma RRC România), ”load balanceres” (produse de firma F5 Networks și distribuite de Veracomp), switch-uri și routere (produse de SisCo si distribuite de RRC Romania) și soluții de securitate tip ”firewall” (produse de Palo Alto și distribuite de CLICO).
Pe 8 iulie 2015 a fost atribuită o primă licitaţie de 15,5 milioane de euro, iar pe 17 iulie 2016 a fost lansată a doua licitaţie deschisă, pentru dezvoltarea componentei de analiză, formare personal, integrare şi valorificare operaţională, în valoare de 25,5 milioane de euro. Această a doua licitație a fost câștigată de Siveco și Nova Tech. La ea au participat 8 asocieri între 18 firme participante.
ONG-urile semnatare au avertizat că acest proiect ar putea fi un program de supraveghere în masă.
“Anul trecut (în 2015- n.red.), Ministerul Comunicaţiilor a acordat un proiect SRI-ului care a provocat foarte mult scandal, în primul rând fiind problema de conţinutul acelui proiect. Practic, temerile sunt că este vorba despre un program de supraveghere în masă. Ce îşi propune să facă SRI prin acel program este să agregheze baze de date conţinând date personale de la diverse instituţii ale statului, ceea ce încalcă în mod evident legislaţia protecţiei datelor cu caracter personal, pentru că aşa cum ştiţi, în momentul în care o instituţie pasează la o altă instituţie publică datele mele sau ale dvs. personale trebuie să ne ceară acordul. Există o singură excepţie pe această chestie, care este siguranţa naţională. Când e vorba despre siguranţa naţională, nu mai trebuie acordul persoanei vizate. Dar proiectul nu este unul de siguranţă naţională, ci unul pe e-guvernare, ceea ce ridică din nou semne de întrebare. Ce treaba are SRI cu e-guvernarea? În fine, explicaţii sunt”, declara la acea vreme, agenției Mediafax, Victoria Stoiciu, membru afiliat al Societăţii Academice din România (SAR).
Ea a explicat care sunt principalele probleme în legătură cu atribuirea acestui proiect către SRI. “(Anunțul – n.red.) e publicat pe site în 7 iunie şi pe 8 iunie, a doua zi, SRI depune proiectul. Este o chestie foarte complicată să depui un proiect pentru finanţare europeană, nu e ceva pe care l-ai făcut în câteva ore. Adică aveau toată documentaţia pregătită şi este şi singurul care depune acel proiect, adică nu mai există competitor şi ia şi 80 la sută din fondul disponibil. Este ceea ce se cheamă single bidder (singur ofertant) ceea ce ridică semne de întrebare. Noi acum nu avem niciun fel de dovadă, dar tocmai de asta am sesizat OLAF, pentru că situaţia cel puţin naşte suspiciuni rezonabile”, a explicat Stoiciu.
Reprezentanţii societății civile au atras atenția că în Ghidul Solicitantului nu se menţionează care sunt cele 36 de de evenimente de viaţă ale cetăţenilor a căror digitalizare ar fi trebuit să facă obiectul finanţării. Potrivit ONG-urilor, este vorba de informații legate de starea civilă (căsătorie, divorţ, deces); activitatea agenţilor economici (înfiinţarea sau închiderea unei firme); drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti; munca, familia şi protecţia socială; afacerile externe; parcursul educaţional (gimnaziu, universitate sau chiar o înscriere a bibliotecă); serviciile medicale; informaţii de călătorie.
(Sursa: România Liberă)