O infirmieră din Italia şi partenerul ei sunt suspectaţi că furau teste Covid din spital, le făceau acasă la „clienții” lor pentru bani, apoi dădeau rezultate negative. Poliția a găsit acasă la cei doi teste Covid şi o cantitate mare de materiale medicale.

Investigaţiile sunt în curs de desfăşurare, întrucât există riscul ca printre zecile de persoane care au făcut testul cu medicul fals să se numere și bolnavi reali, scrie Il Messaggero, preluat de Mediafax.

Este vorba despre o infirmieră de la spitalul San Paolo din Civitavecchia, oraș situat la circa 50 km nord-vest de Roma, în regiunea Lazio, şi de partenerul ei, bănuiţi că au făcut teste false la zeci de persoane.

Femeia fura testele din ortopedia spitalului în care lucra, iar partenerul ei se dădea medic şi făcea testele acasă, contra cost, apoi falsifica rezultatele.

Anchetatorii verifică dacă printre persoanele „testate” de cuplu există vreuna infectată cu noul coronavirus şi, neştiind că este bolnavă, a răspândit virusul.

Înşelătoria ar fi început în aprilie şi a fost descoperită după ce s-a sesizat angajata unei firme de curăţenie. Femeia şi colegii ei fuseseră testaţi de falsul medic, chemat de proprietarul companiei. Când femeia a primit rezultatul negativ, „semnat” de Spitalul Spallanzani, în raport apărea că, totuşi, „pozitivitatea nu este exclusă”. Femeia a mers la spital pentru a cere explicaţii, iar acolo i s-a spus că nu a fost niciodată testată.

Apartamentul celor doi a fost supus unei percheziţii, fiind găsite teste Covid şi o cantitate mare de material medical.

Zeci de persoane care ar fi făcut testul fals au fost audiate la Civitavecchia, dar bănuiala anchetatorilor este că numărul acestora poate fi mai mare.