Cu puțin timp în urmă, o casă din Chiriacu a fost cuprinsă de flăcări, pentru stingerea incendiului deplasându-se pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o cisternă, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent în două camere ale locuinței și la anexe. O femeie, în vârstă de 61 de ani, a suferit arsuri la nivelul feței, a fost preluată de paramedici și a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Incendiul a fost localizat, iar în prezent se acționează pentru stingerea acestuia.

(Jurnal)