AcasăActualitateIncendiu uriaș, la Dobreni, în comuna Vărăști, cu flăcări de peste doi...

Incendiu uriaș, la Dobreni, în comuna Vărăști, cu flăcări de peste doi metri, vânt puternic și fum toxic : pompierii au luptat să salveze gospodăriile

FLĂCĂRILE AU PUS STĂPÂNIRE PE DOBRENI! 

Alertă în această seară în localitatea Dobreni, comuna Vărăști! Un incendiu de amploare a izbucnit la marginea localității, iar intervenția pompierilor s-a desfășurat  contra cronometru, în condiții extrem de dificile. Cinci autospeciale de stingere au intervenit pentru lichidarea focului, pompierii din cadrul Stației Colibași, Punctului de Lucru Greaca și ISU București-Ilfov fiind mobilizați pentru a limita proporțiile incendiului.

Flăcări de peste doi metri și un front de foc împins de vânt

Potrivit primelor informații transmise de ISU Giurgiu, focul a cuprins vegetație uscată, deșeuri menajere și mase plastice, depozitate ilegal pe teren. Amestecul de materiale extrem de inflamabile a transformat terenul într-un adevărat focar, flăcările propagându-se cu repeziciune.

Situația  a fost  complicată și de vântul puternic și schimbător, care a împins flăcările și modificând de la o clip la alta, direcția de propagare. În unele zone, focul a ridicat flăcări de peste doi metri, iar fumul gros și înecăcios rezultat în urma arderii materialelor plastice s-a putut vedea de la distanță, îngreunând intervenția pompierilor salvatori.

Miza intervenției: protejarea caselor

Cea mai mare teamă a autorităților a fost ca incendiul să ajungă la gospodăriile din apropiere. Pompierii au încercat să creeze un perimetru de siguranță și să oprească înaintarea frontului de foc spre zona locuită.

„Este o intervenție extrem de dificilă. Ard materiale cu putere calorică foarte mare, degajări mari de fum toxic de la plastic și deșeuri, iar vântul schimbător ne obligă să ne repoziționăm constant. Obiectivul principal este protejarea locuințelor din apropiere”, au transmis surse aflate la locul intervenției.

Acces aproape imposibil pentru autospeciale

Intervenția a fost îngreunată și de configurația terenului. Zona era neamenajată, cu gropi și depozite necontrolate de deșeuri, astfel că autospecialele nu au putut ajunge în apropierea tuturor focarelor.

Salvatorii  au fost nevoiți să întindă sute de metri de furtun pentru a putea acționa asupra flăcărilor și au folosit inclusiv mijloace manuale pentru limitarea incendiului. Pentru suplimentarea forțelor și menținerea incendiului sub control, echipajele din Giurgiu au fost sprijinite de pompieri din cadrul ISU București-Ilfov.

Apel către locuitorii din Dobreni

Până la ora transmiterii acestei știri, nu au fost raportate victime. Autoritățile le-au recomandat însă locuitorilor din Dobreni și din localitățile învecinate să țină ferestrele și ușile închise, să evite zona incendiului și să nu se apropie de perimetrul intervenției, din cauza fumului dens rezultat în urma arderii deșeurilor și materialelor plastice.

Un incendiu care putea deveni o tragedie

ISU Giurgiu reamintește că arderea vegetației uscate și a deșeurilor este interzisă, cu atât mai mult în condiții de vânt. Astfel de incendii se pot transforma în câteva minute dintr-o ardere aparent controlabilă într-un pericol major pentru oameni, locuințe și bunuri. În cazul în care focul pune în pericol vieți omenești, consecințele pot depăși sfera contravențională, putând atrage inclusiv răspunderea penală.

La Dobreni, în această seară, pompierii au dus o luptă cu flăcările, cu vântul și cu terenul greu accesibil. Fiecare minut a contat, iar obiectivul  a fost unul singur: focul să nu ajungă la case!

Intervenția pompierilor a fost extrem de dinamică…

Sursa: ISU Giurgiu

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
97%
2.6m/s
100%
lun
15 °
mar
11 °
mie
13 °
J
15 °
vin
14 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!