În această seară, în jurul orei 19:25, pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din orașul Bolintin Vale.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.


Echipajele de pompieri au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului și în interiorul locuinței.
În imobil a fost găsit un bărbat, în vârstă de 58 de ani, care prezenta arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului, motiv pentru care a fost necesară și prezența unui echipaj de terapie intensivă mobilă din cadrul ISU BIF.

După acordarea primului ajutor, bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Universitar din București.

În prezent incendiul este localizat, iar pompierii intervin pentru lichidarea acestuia.
Revenim cu informații, pe măsură ce ne vor parveni!