AcasăActualitateIncendiile fac victime la Bolintin Vale

Incendiile fac victime la Bolintin Vale

Două incendii puternice, în mai putin de patru ore, i-au solicitat pe pompierii detașamentului Bolintin Deal. După ce au intervenit la o locuință, incendiu soldat cu un rănit, un bărbat în vârstă de 58 de ani, o nouă situație de urgență i-a solicitat pe angajații Detașamentului. Astfel, conform unei informații transmise de ISU Giurgiu, în cursul nopții, în jurul orei 00:35, pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuință (cameră de locuit) improvizată.


La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Echipajele de pompieri au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la nivelul camerei, în interiorul acesteia fiind găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de aproximativ 63 de ani. Deocamdată, despre victimă s-a stabilit, de către polițiști, faptul că locuia singur în acea locuință improvizată, că nu era cunoscut ca fiind o persoană fără adăpost, întrucât lucra de ceva vreme în Bolintin Vale, bărbatul fiind originar din alt județ. 


Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic (amplasarea necorespunzătoare a unor materiale combustibile față de sursa de încălzire).
În acest caz cercetările sunt continuate de Poliție.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
17.5 ° C
17.5 °
17.5 °
73%
2m/s
1%
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °
lun
21 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!