
În perioada 20-22 martie a.c., pompierii giurgiuveni au fost prezenți la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel local.
Misiunile gestionate de pompieri au vizat:
- stingerea unui număr de 12 incendii de vegetație uscată. Incendiile s-au manifestat în municipiul Giurgiu (3.000 mp) și în localitățile Bolintin Vale (3.000 mp), Slobozia (10 mp), Buturugeni (6.000 mp), Stâlpu (10 ha), Greaca (2 ha), Vânătorii Mici (5.000 mp), Remuș (100 mp), Bolintin Vale (600 mp), Florești-Stoenești (5000 mp) și Vlad Tepeș(100 mp).
Cauza probabilă a producerii incendiilor: foc deschis.
- stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din municipiul Giurgiu. La fața locului s-au deplasat pompierii giurgiuveni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare. În urma incendiului au ars materialele textile din interiorul dormitorului.
Cauza probabilă a producerii incendiului:coș de fum defect.
- salvarea unui pui de vulpe rămas blocat pe luciul unei apă, în localitatea Gostinari. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu o autospecială de scafandri și o barcă pneumatică, reușind să salveze animalul.
- acordarea asistenței medicale de către echipajele Smurd pentru un număr de 28 persoane.