Eugenia’s Angels, promotorul campaniilor de sterilizare a animalelor cu stăpân desfășurate în curtea Primăriei Giurgiu, sprijinită de alte trei asociații din străinătate și nu în ultimul rând de ISU Vlașca, a organizat sâmbătă, 4 septembrie, o nouă acțiune de succes.

„Șapte medici, șapte asistenți și 7 voluntari angrenați în această acțiune au reușit să sterilizeze cu succes 167 de animale.
Totul a decurs conform graficului, iar proprietarii patrupedelor s-au arătat mulțumiți de intervenții.

Campaniile de sterilizare vor continua, organizatorii propunându-și să convingă stăpânii că sterilizarea este benefică pentru sănătatea animalelor și contribuie la minimizarea fenomenului de abandon de pe raza municipiului Giurgiu” – comunică Primăria municipiului Giurgiu.

(Jurnal)