Sunt piețe, din Capitală și din țară unde legumele și fructele sunt testate pentru a se verifica nivelul de nitrați pe care le conțin. La Giurgiu, testează oare cineva otrava din legume și fructe?
În urmă cu câteva zile, într-o emisiune de știri a unor posturi de tgeleviziune, comisarii ANPC măsurau cu ajutorul unor aparate de testat, toxicitatea legumelor și fructelor de pe tarabele unor piețe și marketuri din Capitală, constatând că cei mai toxici erau pepenii aduși din Grecia, iar cele mai puțin toxice erau roșiile noastre, românești.
”Suntem ceea ce mâncăm”, așa sună un dicton, ce tinde să devină o realitate și în România, având în vedere alimentele pe care le consumăm și care de multe ori în loc să ne hrăneasca ne otrăvesc organismul. Este de apreciat faptul că sunt administratori de piețe din țară care verifică nivelul de toxicitate al legumelor și fructelor de pe tarabe.
Mai ales în contextul în care multe din legume și fructe sunt din import, iar comercianții doar le vând, neavând nicio vină privind cantitatea de nitrați sau de alte substanțe conținute de acestea.
Vina totuși există și cade în sarcina celor ce ar trebui să verifice toate produsele alimentare, în special legumele și fructele, la intrarea în țară, prin vamă.
Una din piețele în care administratorul face acest control se găsește în IAȘI, în ”Piața Nicolina”. Aici Administratorul piețelor este cel care verifică marfa de pe tarabe, dacă valoarea nitraților este ridicată sau conformă.
Așa cum scriam în urma cu puțin timp, la Giurgiu sunt aproape inexistente probele prelevate, iar pentru cele care ajung în laboratoare, rezultatele analizelor vin prea târziu, când produsele sunt consumate demult de cumpărători.



