Așa cum scriam cu o săptămână în urmă, Florea Gică Ionel, un comerciant din comuna Oinacu este, de o perioadă de timp, ținta amenințărilor primarului comunei, Laurențiu Burtavel. Mai cu seamă de când întreprinzătorul nostru a fost văzut în compania câtorva membri ai Organizației PNL Oinacu, partid opozant celui din care face parte primarul Burtavel (PSD).
La scurt timp după apariția articolului ”În comuna Oinacu există strada primarului!”, în cotidianul nostru, Jurnal giurgiuvean, articol în care se făcea referire la șicanele primarului Laurențiu Burtavel la adresa lui Florea Gică, liderul Primăriei nu s-a lăsat și i-a transmis o nouă somație în care comerciantul nostru era solicitat să își demoleze „construcția” (?!). Deși, ceea ce vrea primarul Burtavel să ”demoleze” nu este de fapt o construcție, cum o numește el în adresa amintită, ci o simplă „amenajare provizorie” formată din patru stâlpi (din țeavă metalică) și o copertină.
„Primăria are câțiva „soli” pe aici, pe la mine, la bar acolo și înainte cu o zi ca dvs. să discutați cu domnul primar, în seara premergătoare, s-a sugerat că nu trebuia să mă afișez eu cu domnul Marincea (președintele Organizației PNL Oinacu – n.red.) și nici cu celălalt membru liberal ce îl însoțea… – ne spunea deunăzi Florea Gică, solicitat de noi să ne spună ce a urmat după publicarea articolului nostru. Adică nu trebuia să-i primesc la mine la Bar, să vină să vorbim, pentru că exista pericolul să nu mai pot să mai vând azot!??? De precizat că pe lângă local, Florea Gică are în comună și un magazin de produse chimice – n.red.).
De ce?…am întrebat eu… – De ce? Pentru că nu o să-ți mai dea voie Primăria , că e o bombă!!
După părerea mea avem minim 50 de bombe periculoase, în județ, pentru că toți fermierii, din orice localitate rurală, știu că azotul, și dacă îi dai foc, nu se întâmplă nimic. Intervine pericolul doar în anumite condiții, în anumite amestecuri, în special cu combustibili (benzină, motorină), când au loc anumite reacții chimice!”, ne preciza, cu un zâmbet plin de înțelesuri, Florea Gică.
După cum observăm din cele relatate de comerciantul nostru, cei doi ”soli”, care au recurs la aceste amenințări au cam rămas corigenți la chimie!
Părerea mea este că primarul face politică, împreună cu tot aparatul din subordine, chiar și cu paznicii. O „laudă” pe care tot mai mulți locuitori i-o aduc, primarului, este că biroul acestuia este deschis în permanență și că poți să intri oricând la dumnealui. Asta este o mare porcărie, după părerea mea. Primarul trebuie să muncească, nu să lase ușa deschisă…Ce face, așteaptă vizitatori, colindătorii, de își ține ușa deschisă? De acord, o zi pe săptămână poate fi programată pentru audiență. Dacă, așa cum susține, are ușa deschisă permanent – ceea ce pentru el e o fală – înseamnă că nu muncește! Că nu face absolut nimic! Când ești ocupat, nu poți lăsa să fii deranjat non-stop! Nici premierul, care o fi el, nu poate ține ușa deschisă să vină toți miliardarii să îl deranjeze” – ne mai spunea Florea Gică. Primarul ar trebui să fie focusat, mai spun oamenii din comună care nu sunt de acord cu această abordare, pe proiecte, pe investiții, nu pe taifasuri cu locuitorii comunei.
Culmea este că cel care face afirmația că primarul Burtavel ar avea ușa deschisă permanent este chiar viceprimarul comunei, (client fidel al localului aparținând lui Florea Gică – n.red.) despre care nu am vrea să credem că este și purtătorul de cuvânt al Primăriei.
Dorind să aflăm cine sunt de fapt acești doi ”soli” războinici, ai primarului Burtavel, ce-i fac recomandări cu tentă amenințătoare și unde lucrează aceștia, am aflat (SURPRIZĂ!) că sunt (culmea !) angajați la seviciul de pază din cadrul Primăriei, dar asta nu-i împiedică să fie și clienți fideli ai localului aparținând lui Florea Gică.
Astea mai zicem și noi relații ”amicale” între consăteni!
În perioada următoare promitem să vă ținem la curent cu activitățile „administrative” ale primarului comunei Oinacu, care dă dovadă de atâta disponibilitate încât ușa sa este deschisă tot timpul (Vom verifica asta…!).
Ba chiar vă vom relata cum a devenit Laurențiu Burtavel politician, cine l-a promovat ca primar și în ce formațiune și-a făcut botezul politic.
(City Zen)