Noutățile pe care ni le oferă Legea Educației sunt unele de esență – ne spunea de curând prof. Ion Ghimpețeanu, inspector șef al Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu.
Astfel, profesorii care vor să acceadă și să rămână în această profesie, după ce Legea va intra în vigoare, mai exact după 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial, vor trebui să facă un master didactic, o licențiere și ulterior vor putea să ajungă la examenul de titularizare.
Toți acești ani însumează cifra 7, adică mai mulți ani de pregătire, de studiu, similar cu medicina – preciza prof. Ion Ghimpețeanu.
În viitorul apropiat nu se mai pot titulariza atât de simplu, cum se putea pănă la acest moment. Ministerul oferă și trei variante de a te specializa în calitatea de cadru didactic: pe parte de management, de mentorat si pe parte de activități remediale. Cine dorește o carieră managerială poate să o aleagă și este posibil să se întâmple, după modelul țărilor de jos, țărilor nordice, Danemarca, Norvegia , unde un cadru didactic poate să fie manager până iese la pensie.
Manager însemnând director de instituție de învățământ. Un manager trebuie să beneficieze de o instruire bună, să dețină cunoștiințe temeinice despre partea financiară, să aibă o educație financiară solidă, o viziune complexă, având în vedere că viitorul înseamnă accesare de fonduri europene, esențiale pentru orice domeniu de activitate, implicit pentru învățământ – ne-a mai spus prof. Ion Ghimpețeanu, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu.
(Jurnal)