
Peste 2,4 milioane de români, aflați în stare gravă de sărăcie, urmează să primească, în viitorul apropiat, pachete cu alimente, prin programul operaţional „Ajutorarea persoanelor defavorizate” – POAD, derulat de Ministerul Fondurilor Europene.
Deși, conform anunțurilor inițiale, distribuirea acestor colete ar fi trebuit să înceapă cu data de 15 iunie, din motive obiective (pandemia de SarsCov2), acest lucru încă nu s-a întâmplat.
„Până acum, am distribuit produsele aferente anului trecut, și aici vorbim despre produsele de igienă. Distribuirea acestora a debutat în luna octombrie a anului trecut dar, din cauza pandemiei, perioda alocată a fost prelungită. Acum urmează să ne fie aduse produsele alimentare. Dar nu avem încă o dată certă. Un pachet de alimente va cântări circa 25 de kilograme și va conține, ca și până acum, ulei, făină, orez, conserve etc.”, ne spunea directorul Direcției de Asistență Socială Giurgiu, Viorica Bănescu.
De asemenea, un lucru important de menționat este, conform precizărilor directorului DAS, faptul că persoanele eligibile pentru primirea acestor tipuri de ajutoare alimentare sunt doar beneficiarii venitului minim garantat (ajutor social) și persoanele beneficiare ale alocațiilor suplimentare (alocații pentru susținerea familiei). „Este vorba despre circa 1300 de pachete care vor fi distribuite către aceste în termen de 45 de zile de la sosirea produselor. Apoi, dacă rămân produse, vor fi distribuite către persoanele cu handicap, către cele care locuiesc în așezări formale (așezări temporare, ridicate în special la marginea orașului). În această ultimă situație am depistat, la marginea municipiului Giurgiu, în diverse locații, 27 de persoane. În această situație, se va proceda pe criteriul „primul venit, primul servit”, dar și aici vom avea în vedere anumite aspecte, cum ar fi, în primul rând, venitul celor care vin să solicite aceste produse. Mai trebuie spus că pentru această a doua „tranșă”, să spunem, de distribuire a ajutoarelor alimentare, sunt alocate 15 zile”, ne-a mai precizat Viorica Bănescu.
Întrucât se așteaptă ca aceste produse alimentare să ajungă în viitorul apropiat și la Giurgiu, s-a luat decizia ca ele să fie depozitate și distribuite de la Piața de Pește din municipiu, situată pe Aleea Plantelor (în apropierea sediului fostului ADPP), aceasta fiind singura clădire care poate asigura condițiile de păstrare pentru produsele ce urmează a fi distribuite.
Județul Giurgiu va primi pachetele în lotul 3 de distribuire, alături de județele Vrancea, Brăila, București, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Ilfov, Prahova, Tulcea – 1.740.570 pachete pentru 290.095 beneficiari, iar prețul fiecărui pachet este de 152,8 lei, cu TVA și transport inclus.
Pachetele vor conține făină albă de grâu (5 kg), mălai (4 kg), paste făinoase (800 g), ulei (4 l), zahăr (2 kg), orez (4 kg), 5 conserve din carne de vită a câte 300 g, 3 conserve din carne de porc a câte 900 g, 5 conserve pate de picat de porc a câte 200 g, 2 borcane de compot de fructe a câte 720 ml, 1 borcan de gem de fructe (360 g), 1 borcan de gem de fructe dietetic (360 g). Fiecare pachet va conține, în total, 38 de unități.
(Jurnal)