Apropierea sărbătorilor de iarnă îi face pe giurgiuveni să înceapă, deja, căutările – și chiar să arvunească – unui porc ce să satisfacă un număr cât mai mare de cerințe, de la greutate, până la soi (de carne sau de grăsime). În aceste condiții, autoritățile recomandă ca, înainte de sacrificare (de preferat de către proprietari, în gospodărie), să fie efectuat, totuși, un examen trichineloscopic, știut fiind faptul că trichineloza este extrem de periculoasă pentru om. 

Porcii trebuie să fie identificați și înregistrați în baza națională de date.

Obligatoriu, se va anunța medicul veterinar de liberă practică împuternicit căru ia i se va preda crotalia auriculară, în vederea întocmirii Formularului de declarare eveniment (sacrificare consum propriu).

Examenul trichineloscopic se va efectua la sediul Circumscripției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu (Piața Centrală Giurgiu) și la sediul Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu (Giurgiu, Șoseaua București, nr. 72) Programul de lucru în cadrul CSVSA Giurgiu va fi zilnic între orele 8:30 – 17:00, inclusiv sâmbăta și duminica.

Programul de lucru în cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu va fi zilnic de luni până vineri între orele 08:30 – 15:30, iar sâmbăta și duminica între orele 08:30 – 17:00. Examenul trichineloscopic se va efectua și la sediile Circumscripțiilor Sanitare Veterinare de Asistență din județul Giurgiu.

Pentru realizarea examenului trichineloscopic proprietarul porcinelor sacrificate în gospodărie se va prezenta la centrul pentru efectuarea examenului trichineloscopic cu cartea/buletinul de identitate, crotalia auriculară a animalului sacrificat și următoarele probe:

-pilierii diafragmatici – 2 formațiuni musculare fusiforme, în forma literei V, care se găsesc între ficat și pulmon;

În situația în care proba de pilieri diafragmatici este insuficientă, acesta se va completa cu următoarele formațiuni musculare:

-diafragma-porțiunea musculo-tendinoasă care separă cavitate abdominală de cavitatea toracică și care, de regulă, rămâne prinsă pe fața internă a coastelor;

-musculatura intercostală – două coaste nedesfăcute în lungime de circa 10 cm; -baza limbii”, se arată într-o informare a Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu. 

Se va solicita prezența medicului veterinar de liberă practică împuternicit în cazul în care proprietarul de animale constată:

  • înainte de sacrificare, apariția unor modificări a stării de sănătate a animalului (inapetență, febră, pielea se înroșește și devine cianotică, arcuire a spatelui, mers greoi, vomă sangvinolentă, diaree abundent sangvinolentă)
  • după sacrificarea animalului, existența unor modificări ale organelor interne și anume: splina mult mărită de culoare roșie sau neagră, ficat mult mărit, numeroase hemoragii (la nivelul limfonodulilor, seroaselor), acumulări de lichide în cavități.

„Este interzisă mișcarea porcilor vii în zonele de protecție și supraveghere din jurul focarelor (la data de 07.12.2020 sunt active 3 focare de P.P.A. în exploatații nonprofesionale – Slobozia, Uzunu și Bolintin Deal)

Cumpărarea de carne de porc și produse din carne de porc numai din unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar.

Orice încălcare a legislației sanitare veterinare se va sancționa contravențional, porcii vor fi confiscați și uciși, fără acordare de despăgubiri”, se mai arată în același document. 

(Jurnal)