Parcul auto al Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu urmează a fi înnoit, în zilele următoare, cu două ambulanțe de tip A2. Recepția cantitativă, calitativă și de punere în funcțiune a unui lot de 120 de ambulanțe noi, de tipul amintit, destinate Serviciilor de Ambulanță Județene, a avut loc cu doar câteva zile în urmă.

„În zilele următoare, așteptăm ca cele două ambulanțe ce ne sunt destinate, în prima tranșă, să ajungă la noi. Urmează, din informațiile pe care le avem, un nou lot de trei mașini, ce vor ajunge la Giurgiu în cursul anului viitor”, a precizat, pentru „Jurnal giurgiuvean”, managerul SAJ Giurgiu, Gabriela Lupu.

Ambulanța tip A2 este ambulanța destinată transportului sanitar neasistat al unuia sau al mai multor pacienți pe targă și/sau scaune, fiind dotată cu echipamentele și materialele minime necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie.

Echipajul poate fi format dintr-un singur membru (ambulantier) sau din doi membri (doi ambulantieri sau un ambulantier si un asistent).

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a semnat în anul 2018, în calitate de lider de proiect, 7 contracte de finanțare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, apelul de proiecte POR/389/8/2, prin care sunt achiziționate ambulanțe și alte echipamente specifice intervenției la urgențele medicale în regiunile de dezvoltare Centru, Sud, Vest, Sud-Vest, Sud-Est, Nord-Vest și Nord-Est.

În baza Contractului subsecvent de furnizare nr.1- Ambulanță tip A2- Unitate mobilă de transport pentru mai mulți pacienți, în valoare totală de 27.192.438, 67 lei cu TVA, vor fi repartizate Serviciilor de Ambulanță Județene, în contextul eficientizării misiunilor de salvare a populației.

(Jurnal)