Aseară, 16 aprilie, în jurul orelor 22.15, pe DN5, în afara localității Uzunu, județul Giurgiu, un tânăr de 20 de ani din municipiul Giurgiu, a oprit autoturismul pe banda 1 a sensului de mers către Giurgiu, deși este interzisă oprirea pe drumurile național-europene, și a fost lovit de către o autoutilitară ce tracta o semiremorcă condusă de către un bărbat de 35 de ani din municipiul Slatina, județul Olt, care circula regulamentar în aceeași direcție de mers.
În urma loviturii, autoturismul a fost proiectat în șanțul drumului.
Astfel, în urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a patru persoane, ocupanți ai autoturismului care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Printre persoanele rănite s-a aflat o fată de 14 ani, în timp ce o femeie, în vârstă de aproximativ 35 de ani, a rămas încarcerată până la sosirea echipajelor ISU Giurgiu. Din fericire, aceasta a fost tot timpul conștientă, cooperantă, singurele răni fiind la membrele inferioare.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.