Giurgiuvean, ridicat de polițiști după ce a spart geamul unei mașini, furând o geantă cu bani !
Marți, 24 februarie, ora 17.00, Poliția municipiului Giurgiu a fost sesizată, pe 112, de către o femeie, cu privire la faptul că i-ar fi fost spart geamul autoturismului și i-ar fi fost furate mai multe bunuri din interiorul mașinii.
La fața locului, pe strada Dan Barbilian din municipiu, s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică și cei ai Biroului de Investigații Criminale care au constatat că cele sesizate se confirmă, apelantei fiindu-i sustrasă din autoturism o geantă cu bani și mai multe carduri, valoarea prejudiciului fiind de aprox. 10.000 de lei.
La scurt timp după producerea evenimentului polițiștii au depistat în flagrant delict, în imediata apropiere a locului în care se petrecuse fapta, persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta era un bărbat de 39 de ani din municipiul Giurgiu.
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz, de pe lângă Judecătoria Giurgiu, acesta a fost reținut 24 de ore.
Miercuri 25 februarie, bărbatul în cauză a fost prezentat unității de Parchet competente cu propuneri procedurale.
Sursa: IPJ Giurgiu
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
câțiva nori
13.3
°
C
13.3
°
13.3
°
58%
0.6m/s
21%
lun
13
°
mar
26
°
mie
24
°
J
25
°
vin
28
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
