Giurgiu va avea un Consiliu Județean al Tinerilor! Inițiatorul acestui proiect este Adrian Chiran – Președintele Organizației de Tineret a PNL
În ședința Consiliului Județean Giurgiu din data de 29 mai 2025, a fost adoptat în unanimitate proiectul de hotărâre privind înființarea Consiliului Județean al Tinerilor, un organism consultativ care va reprezenta vocea noii generații la nivel județean.
În ședința Consiliului Județean Giurgiu din data de 29 mai 2025, a fost adoptat în unanimitate proiectul de hotărâre privind înființarea Consiliului Județean al Tinerilor, un organism consultativ care va reprezenta vocea noii generații la nivel județean.
Inițiativa aparține consilierului județean Adrian Chiran, președintele Organizației de Tineret PNL Giurgiu, care a subliniat necesitatea unui cadru formal prin care tinerii să poată contribui direct la dezvoltarea comunității.
Giurgiu face în acest fel un pas important în direcția implicării active a tinerilor în viața publică și în procesul decizional local.
„Prin acest Consiliu, ne dorim să oferim tinerilor din Giurgiu un spațiu real de exprimare, dezbatere și inițiativă. Este un proiect în care cred cu tărie și care va consolida dialogul între administrația județeană și tânăra generație”, a declarat Adrian Chiran în legătură cu acest proiect.
Tot el ne-a informat că acest Consiliu Județean al Tinerilor va fi format din reprezentanți ai liceelor, organizațiilor politice de tineret, al ONG-urilor și a altor structuri asociative din județ. Acest „organism consultativ” va avea rolul de a propune politici, proiecte și inițiative în domenii precum educație, cultură, sport, mediu și dezvoltare comunitară.
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
nori împrăștiați
10.3
°
C
10.3
°
10.3
°
66%
0.7m/s
40%
mar
27
°
mie
27
°
J
25
°
vin
28
°
S
16
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
