Gabriela Horga, candidată PNL pentru Senatul României din partea județului Giurgiu, a subliniat importanța unor proiecte realiste, bine fundamentate, care să răspundă direct nevoilor comunităților. Într-o vizită recentă în comuna Mârșa, alături de președintele Consiliului Județean, Toma Petcu, aceasta a discutat cu locuitorii și autoritățile locale despre prioritățile și soluțiile necesare pentru dezvoltarea comunității.
Gazda întâlnirii a fost Virginia Drăgan, primar al comunei Mârșa de 16 ani, care a subliniat dificultățile întâmpinate de administrațiile locale în accesarea fondurilor europene. Una dintre propunerile-cheie discutate a fost scurtarea termenelor necesare obținerii avizelor pentru depunerea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene. Gabriela Horga a evidențiat că astfel de sugestii venite direct din teritoriu sunt esențiale pentru realizarea unor modificări legislative eficiente.
„Fiecare sugestie, fiecare problemă ridicată de cetățeni, consilieri locali sau primari este tratată cu maximă seriozitate. Legislația trebuie construită pe baza nevoilor reale, identificate prin consultări directe cu comunitățile. Din discuția cu Virginia Drăgan, am primit sugestia de a găsi soluții legislative care să accelereze procesul de avizare pentru proiectele cu fonduri europene, astfel încât să nu se rateze apeluri importante pentru dezvoltarea locală”, a declarat Gabriela Horga.
Printre investițiile susținute de Consiliul Județean Giurgiu, care vor contribui la dezvoltarea comunei Mârșa, se numără reabilitarea traseului rutier compus din DJ 412 A, DJ 412 C și DJ 601, o lucrare care va îmbunătăți considerabil infrastructura și conectivitatea regiunii.
Gabriela Horga a amintit că, în primul său mandat de parlamentar, a demonstrat determinare și implicare, cu 52 de proiecte legislative inițiate de ea care au devenit legi. Absolventă a Academiei de Studii Economice și cadru didactic al aceleași instituții, Horga și-a pus expertiza în slujba cetățenilor, promovând proiecte care au adus finanțare pentru comunitățile din județul Giurgiu.
„Candidez pentru Senatul României pentru a continua să lucrez în beneficiul oamenilor. Activitatea mea din primul mandat este o dovadă a determinării mele de a acționa în favoarea cetățenilor”, a precizat Horga.





