Gabriela Horga, deputat  PNL spunea că: „elevii care au absolvit gimnaziul au trecut săptămâna aceasta prin cel mai important examen al lor de până acum” și le ura succes în cel mai important examen susținut până la aceasta vârstă.

Evaluarea Naţională a început, marți, cu limba română și continuă azi, în 24 iunie, cu proba de matematică, apoi proba la limba maternă din data de 25 iunie.

Este al doilea an consecutiv în care Evaluarea Națională are loc în condiții deosebite, provocate de pandemie. Elevii au avut enorm de suferit din cauza pandemiei, au învățat de la distanță și de multe ori au fost lipsiți de contactul cu colegii lor.

La fel ca anul trecut, Ministerul Educației a făcut eforturi pentru a organiza examenele în condiții optime. Ne dorim să nu lăsăm nici un copil în urmă.

Le urez succes elevilor și le doresc să facă primul pas pentru a-și construi viitorul, prin promovarea acestui examen important” afirma Gabriela HORGA într-un comunicat de presă.

Gabriela Horga – Deputat PNL  de Giurgiu.

(Jurnal)