A reapărut „Carpați”. Și odată cu ea, pare să se fi întors pentru o clipă și România în care un pachet de țigări costa 2,50 lei, în timp ce „Kentul” era aproape un obiect de cult.
Scriitorul Stelian Tănase readuce în atenție celebra marcă românească, iar amintirile românilor completează povestea unei țigări care, pentru milioane de oameni, a avut gustul unei epoci întregi.
„A reapărut țigarea Carpați. 20 aprilie 1941. După o perioadă când a dispărut, cea mai populară țigară românească este din nou în chioșcuri. Istoria ei glorioasă continuă”, scrie Stelian Tănase, într-o postare care a stârnit inevitabil nostalgia celor care au prins vremurile în care „Carpați ”era nelipsită din buzunarul românului și cu care mulți au debutat în rolul fumătorului…
Doar că „istoria glorioasă” a Carpați-ului are și ceva ironie în ea. Pentru că, dacă astăzi marca este privită cu nostalgie, în anii comunismului nu era tocmai simbolul rafinamentului. Era, mai degrabă, țigara omului obișnuit, a muncitorului, a pensionarului, a celui care își calcula banii până la ultimul leu.
2,50 lei pentru un pachet și o întreagă lume în jurul lui
„Carpați fără filtru” a rămas în memoria multora prin prețul său accesibil. Mărturii retrospectivă indică un preț de 2,50 lei pentru pachetul de Carpați fără filtru, care ulterior a ajuns la 3,25 lei. În aceeași perioadă, alte mărci aveau prețuri diferite: Mărășești era mai ieftină, în timp ce țigări precum Snagov, Amiral și mai ales, Kent erau considerabil mai scumpe. Cu alte cuvinte, pentru românul cu venituri modeste, „Carpați” era alegerea cea mai „democratică”. Nu trebuia să ai relații, valută sau un prieten care să fi venit din străinătate. Trebuia doar să ai 2,50 lei și răbdare…
Pentru că, spre sfârșitul regimului comunist, nici măcar „Carpați” nu se mai găsea întotdeauna la discreție. Penuria făcea ca aprovizionarea tutungeriilor să devină aproape un eveniment. Există relatări despre fumători care urmăreau ziua și ora aprovizionării pentru a prinde un pachet.
„Carpați de Râmnicu Sărat”, o preferință aproape de fotbal
Aici intervine și amănuntul pomenit în comentariul Lidiei Goldstein: „Carpați de Râmnicu Sărat era marca cea mai căutată.”
Nu toate țigările „Carpați” erau percepute la fel. Marca era produsă în mai multe fabrici din țară, printre care cele de la Sfântu Gheorghe, Timișoara, Târgu Jiu, Râmnicu Sărat, Iași și București. Tocmai de aceea, fumătorii ajunseseră să aibă preferințe pentru anumite fabrici și anumite loturi.
Practic, și în socialism exista „Carpați premium” – numai că premium-ul era stabilit de fumătorul din fața tutungeriei, nu de departamentul de marketing.
„Ai Carpați de Râmnicu Sărat?”…
Era o întrebare care putea conta aproape la fel de mult ca „Ai Kent?” Fără filtru, fără pretenții și fără menajamente. Varianta emblematică era însă „Carpați fără filtru”, de 70 de milimetri, vândută în pachet moale, de hârtie. Ulterior au existat și variante cu filtru, însă cea fără filtru a rămas modelul asociat cel mai puternic cu perioada comunistă. Era o țigară „tare”, directă și lipsită de orice urmă de sofisticare.
Dacă unele țigări occidentale încercau să vândă un stil de viață, „Carpați” vindea, în primul rând, tutun adevărat. Și încă ceva foarte important: în anii comunismului, țigările străine erau greu accesibile, iar mărcile autohtone dominau piața. Iată de ce „Carpați” a devenit astfel una dintre cele mai cunoscute țigări din România.
Carpați și „economia” micului fumător
Pentru milioane de români, țigările făceau parte din bugetul zilnic. Un pachet de 2,50 lei putea părea puțin astăzi, dar trebuie privit în contextul veniturilor și al prețurilor de atunci. Iar fumătorul comunist era un adevărat contabil: știa exact cât costă un pachet, cât îi mai rămâne până la salariu și, uneori, cât poate „împrumuta” de la un coleg până a doua zi.
Într-o epocă în care magazinele erau goale, țigara devenise și ea un mic obiect al economiei de penurie. Și, ca orice lucru greu de găsit, uneori putea fi revândută la suprapreț. Există relatări despre pachete de „Carpați” cumpărate prin relații informale și vândute ulterior mai scump, atunci când aprovizionarea magazinelor era deficitară.
„Carpați” nu însemna neapărat „calitate”
Aici nostalgia trebuie privită cu puțină ironie. Astăzi, când cineva își amintește de „Carpați”, își amintește mirosul, pachetul, tutungeria, colegii de serviciu, pauza de masă și România de dinainte de 1989. Dar calitatea țigărilor nu era întotdeauna motiv de laudă.
Un studiu istoric despre penuria socialistă citează chiar o relatare a ziarului „Scînteia” din 1980 despre un fumător care găsise într-o țigară „Carpați” diverse impurități, inclusiv o bucățică de sârmă. Așadar, „Carpați” putea fi „cea mai populară țigară românească”, dar asta nu însemna neapărat că era și de calitate. Era populară pentru că era accesibilă. Și pentru că, într-o Românie în care alegerea era limitată, oamenii se obișnuiau cu ceea ce găseau.
De la țigara muncitorului la obiect de nostalgie
„Carpați” a fost lansată în 1931, iar după anii ’50 producția s-a extins considerabil. În perioada comunistă, marca a ajuns să fie fabricată în șase centre importante din țară. După 1989, însă, apariția mărcilor internaționale a schimbat radical piața. Kent, Marlboro și multe alte branduri occidentale au devenit accesibile, iar „Carpați” a început să piardă teren. Producția mărcii a fost oprită în 2010, după aproape opt decenii de existență. Și iată ironia istoriei: țigara pe care unii o fumau pentru că nu-și permiteau altceva a ajuns, după dispariție, să fie privită ca un obiect de colecție și de nostalgie.
Pentru cei de vârsta a treia, „Carpați” nu mai este doar o țigară.
Pentru generația care a trăit comunismul, este o mică bucată dintr-o lume dispărută: tutungeria de cartier, pachetul moale, moneda de câțiva lei, cozile, „marfa care tocmai s-a băgat”, colegul care avea „o țigară în plus” și eterna speranță că data viitoare magazinul va fi mai bine aprovizionat.
Iar dacă povestea lui Stelian Tănase despre revenirea „Carpați-ului” se confirmă, nostalgia va avea, probabil, și un parfum aparte. Pentru că unele lucruri revin la raft. Altele revin doar în amintire. Iar „Carpați”, fără filtru, pare să le fi avut pe amândouă.
