Așa cum am anticipat, Marin Anton a câștigat fotoliul de președinte al organizației județene a Partidului Național Liberal, după ce, în urmă cu o săptămână, cel pe care îl susținuse, Marian Măroiu, a fost ales președinte al organizației municipale.
Alegerile pentru conducerea organizației județene a PNL au avut loc astăzi, 29 aprilie, în sala mare a Teatrului „Tudor Vianu”, ședință la care au participat 374 din cei 400 de delegați așteptați din tot județul. Invitați la lucrările conferinței județene a PNL au fost vicepreședintele PNL, președinte al organizației sectorului 3 din Capitală, Florin Alexe, și Thuma Hubert, liderul organizației PNL Ilfov.
După ce fiecare susținător al celor trei pretendenți la fotoliul de președinte al organizației județene au făcut un ultim efort de a convinge electoratul prezent în sală, a venit rândul celor trei să aibă ultimul cuvânt înaintea alegerilor.
„A fost o lună de dezbateri interne, în care eu am încercat să vorbesc cu fiecare în parte. A fost o lună grea, în care toți trei am încercat să ne facem cunoscuți, să vă expunem strategiile și proiectul pentru viitorul PNL. Au fost dispute, dar, de azi, sper ca cel care va câștiga să sudeze, cu adevărat, PNL-ul la Giurgiu. Mesajul meu este unul de unitate. Ce a fost, a fost, iar de azi, să redevenim liberali cu toții. Sper să fiu primul, așa cum sunt obișnuit, iar ca program politic, vă reamintesc faptul că pun în prim plan reconstrucția PNL în tot județul, alături de o echipă puternică (primari, consilieri locali sau județeni). Vă promit un PNL unit, de care să se teamă toată suflarea politică din Giurgiu” – Marin Anton.
„Regret perioadele când PNL era foarte puternic în Giurgiu…dar nutresc speranța că vom reveni acolo. Mizez pe sinceritate, am defecte și calități, cum spunea și Dragoș Ujeniuc, care a făcut, împreună cu mine, marele pas spre PSD când nu înțelegeam de ce PNL ne-a exclus. Încă un lucru: nu am făcut parte și nu suport niciun fel de „cooperative”. În momentul în care lucrurile au început să meargă prost pentru PNL, a fost momentul în care o „cooperativă” foarte activă l-a convins pe Lucian Iliescu să nu mă mai promoveze pentru a candida la Consiliul Județean.” – Dumitru Beianu.
„Am fost numit „playboy”, așa că îmi iau rolul în serios. Ce să fac, așa m-a făcut mama…Vă știu de trei ani de zile, iar azi am auzit cuvinte grele la adresa mea. Vorbiți despre vremea domnului Iliescu…Eu nu eram pe vremea aia în PNL, și nici în Giurgiu. În 2015, când ne-am unit, am moștenit o „aripă” a PNL foarte slabă, nu datorită mie. Sunt oameni în sală care sunt vinovați de situația dezastruoasă. Ați avut parlamentari care, în 2013, 2014 au sărit în alte formațiuni politice. Am fost acuzat de dezastrul de anul trecut de la locale…Dar mare parte dintre cei care au acuzat, atunci erau prin alte partide. Sunt oameni pe aici, prin sală, care aveți probleme cu legea. Am venit numit, dar singura mea vină e că am existat în acești trei ani. Eu voi rămâne alături de dumneavoastră, și vă rog să mergeți să votați cu mintea. Eu simt că mi-am făcut datoria. Aveți de optat între continuitate, stabilitate, și teama de a trăda” – Gheorghe Ștefan.
După numărătoarea voturilor, rezultatele au arătat astfel:
– Marin Anton – președinte – 265 voturi
– Dumitru Beianu – 57 voturi
– Gheorghe Ștefan – 42 voturi.
– Voturi nule: 10
Restul conducerii județene arată astfel:
– prim vicepreședinți: Noruț Stănișteanu și Marian Măroiu
– vicepreședinți: Emilian Bănică, Adrian Ionuț Chiran, Dana Danciu, Viorel Iosif, Gabriel Lisandru, Ion Manolache, Gicu Marin, Puiu Sincu.
Imediat după finalizarea numărătorii voturilor, proaspătul președinte al organizației județene a PNL, Marin Anton, a declarat, pentru „Jurnal Giurgiuvean”:
„Euforia învingătorului…Mă bucur, mă îndatorează, și sunt copleșit de votul extraordinar de covârșitor în favoarea mea. Până la urmă, am luat două treimi din voturi, ceea ce înseamnă foarte mult, mă îndatorează foarte tare. Mulțumesc tuturor peneliștilor giurgiuveni, sunt copleșit. Voi face echipă cu Marian Măroiu, cu cei șase primari ai PNL-ului, care sunt vioara întâi, singurii validați de voturile oamenilor. Apoi avem consilierii din organizațiile puternice, și sper să clădim un PNL puternic. Campania nu a fost grea, ci atmosfera creată de adversarii noștri politici în jurul nostru și modul în care au încercat să se amestece în alegerile noastre. Îi asigur că de acum vor avea o opoziție constructivă, clară, în toate consiliile. Pentru că, vreți, nu vreți, câinii de pază ai democrației sunt opoziția și presa”, a mai declarat Marin Anton.
(O.C.)
Marin Anton si Marin Maroiu, doi liberali care vor reconstrui ce altii au demolat. Asa spun domniile lor. Nu am facut politica si nici nu m-am implicat in politica decat prin a merge la vot si a da votul cui am considerat eu ca merita. Problema cu oamenii care se plimba prin partide e valabila si pentru cei doi noi lideri care s-au plimbat pe axa dreapta-stanga-dreapta astfel incat noi nu mai stim astazi care e liberal, care e social democrat , de centru , etc. Sincer si maine m-as inscrie intr-un partid si m-as implica politic, dar in care ?! Pentru ca pe mine nu ma misca cu nimic nici cine conduce tara prin prezentul guvern, nici cine face parte din parlament si nici cine conduce orasul si partidele politice la nivel national si local. Dupa 1989 nimic in bine nu s-a schimbat; am sperat in 1996 ca va avea loc marea schimbare votand cheia, dar cheia probabil ca a inghitit-o cineva si usa care ducea spre prosperitate si egalitate de sanse nu s-a mai deschis. Asa se face ca traim intr-o societate in care cei care ne conduc sunt cine sunt si altceva nu mai am de spus; sa mai spuna si altcineva. Poate am, poate nu am dreptate, dar un lucru e cert, nu mai avem oameni implicati in politica care sa faca ceva pentru romani. Fac pentru ei,pentru buzunarele lor si cand vin alegerile cersesc voturi, iar omul constiincios se duce sa voteze ca are pe cine!