Astra Giurgiu a bifat a șasea victorie consecutivă în Liga 1, după ce s-a impus cu 1-0 (1-0), în fața celor de la Gaz Metan Mediaș, pe stadionul „Marin Anastasovici” din municipiu, vineri, în primul meci din etapa a 18-a a Ligii I de fotbal.
Gaz Metan Mediaș a ratat șansa de a deschide scorul, în minutul 19 al partidei, atunci când Marius Constantin nu a reușit să transforme o lovitură de la 11 metri, primită după ce Gabriel Tamaș l-a faultat în careu pe Olaru.
Astra Giurgiu a înscris unicul gol al partidei, în minutul 26, prin Denis Alibec, care a scăpat singur spre poartă, după pasa oferită de Constantin Budescu.
Per ansamblu Bogdan Andone, antrenorul giurgiuvenilor, s-a  declarat mulțumit de rezultat dar și de joc.
Joi, 5 decembrie, de la ora 20,30, Astra Giurgiu va disputa un nou meci, întâlnind, în etapa a XIX-a, la Ovidiu, pe Viitorul Constanța.
În meciul de vineri au evoluat echipele:
Astra Giurgiu: Lazar – Grahovac, Tamaş, Dima – Răduţ, Simion, Crepulja, V. Gheorghe (Enache ’57), Radunovic – Budescu (Tounkara ’88), Alibec (Biceanu ’80). 
Antrenor: Bogdan Andone
Gaz Metan Mediaş: Pleşca – Pleaşcă (Drăghici ’79), Larie, M. Constantin, Velisar – Fofana, Droppa (Roşu ’58) – Olaru, Fernandes (Chamed ’69), Cardoso – Buş.
 Antrenor: Edward Iordănescu
Arbitri: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene – Adrian Comănescu
Observatori: Costin Ioan Toma, Aurel Beldeanu
foto Costel Nicolae