AcasăActualitateFOTBAL. Liga a IV-a, Seria Sud – Etapa 17: Unirea Izvoarele -...

FOTBAL. Liga a IV-a, Seria Sud – Etapa 17: Unirea Izvoarele – Dunărea Giurgiu 

Dunărea Giurgiu (foto), va disputa sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 16:00, în deplasare, întâlnirea cu Unirea Izvoarele, din etapa a    17-a, a Ligii a IV-a, seria Sud, la fotbal. 

Fotbaliştii giurgiuvenii vor să continue seria pozitivă, încă un rezultat favorabil permiţând Dunării să rămănă singura echipă care nu a cunoscut gustul amar al înfrângerii…

”Am pregătit meciul contra celor de la Izvoarele cu încredere maximă şi cu liniştea unei partide în care să câștigăm toate cele trei puncte necesare pentru realizarea obiectivului. Echipa va suferi în mod cert modificări, în unsprezecele de start faţă de partida contra Remușului.

Avem un lot numeros, iar conducerea tehnică acordă minute de joc și celor care au jucat mai puțin. Sperăm să avem o evoluție bună, să păstrăm imaginea clubului la un nivel ridicat”, a declarat Ionuț Ciurilă, organizator de competiții, Dunărea Giurgiu.

 În prima parte a Campionatului,cele două grupări s-au întâlnit la Giurgiu. A câștigat Dunărea cu 2-0, prin golurile marcate de Cazaciuc în minutele 22 și 57.

(Costel Spînu)

FOTO: Costel Nicolae

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
16.7 ° C
16.7 °
16.7 °
57%
1m/s
83%
mar
26 °
mie
27 °
J
25 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!