AcasăActualitateFostul Președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost achitat definitiv în...

Fostul Președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat că nu a supus la vot încetarea mandatului senatorului giurgiuvean, Cristian MARCIU

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în data de 20 iunie achitarea definitivă a fostului președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu,  în dosarul în care era acuzat de abuz în serviciu şi de uzurpare la calităţi oficiale, prin faptul că  nu a constatat şi nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu (senator PSD de Giurgiu), deşi acesta din urmă avea o decizie definitivă dată de judecători prin care a fost declarat incompatibil şi nu mai putea ocupa o funcţie publică.

În primă instanţă, Călin Popescu Tăriceanu şi Cristian Marciu au fost achitaţi ulterior, însă Parchetul General a făcut apel, susţinînd că, cităm: ”potrivit Legii nr. 176/2010, Cristian Marciu se afla în stare de incompatibilitate cu funcţia de senator (avea interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică timp de 3 ani de la data de 4 martie 2015, când a rămas definitivă şi irevocabilă decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal).

În luna martie 2020, Călin Popescu Tăriceanu  în timpul unei audieri  a  declarat că ancheta Parchetului este neconstituţională şi nelegală, deoarece parlamentarii nu pot fi acuzaţi de abuz în serviciu, ei neavând atribuţii de funcţionari.

Acuzațiile se mai refereau și la faptul că senatorul  Cristian Marciu nu ar fi avut dreptul de a candida pentru funcția de membru al Parlamentului, conform  deciziei care stabilea că se află în incompatibilitate, decizie  stabilită de către Agenția Națională de Integritate.

Senatorul giurgiuvean fusese acuzat că în perioada în care a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Giurgiu ar fi avut afaceri cu această instituție prin firmele sale.

Călin Popescu-Tăriceanu, a fost astfel acuzat că, în perioada 2017- 2019, în calitate de președinte al Senatului, nu a dat curs solicitării de a derula procedurile de încetare a mandatului de senator al lui Cristian Marciu care, potrivit deciziei de incompatibilitate, nu ar fi avut dreptul să candideze în 2016, când a fost ales membru al Senatului României.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
19.5 ° C
19.5 °
19.5 °
83 %
3.9kmh
51 %
mar
34 °
mie
34 °
joi
34 °
vin
34 °
sâm
32 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!