Astra Giurgiu va întâlni sâmbătă, 22 mai, la Ploiești, pe Universitatea Craiova, în finala Cupei României la fotbal.

Din păcate, Astra Giurgiu a retrogradat în Liga a II-a, iar jucătorii giurgiuveni au scuza că stau prost cu moralul mulți dintre ei gândindu-se unde vor evolua de acum, ținând cont că şi așa erau amânați des cu salariile, iar patronul Ioan Niculae nu credem că va fi dispus să mai investească bani într-o echipă de Liga a II-a.

Până acum Astra Giurgiu a câștigat o singură dată trofeul, în sezonul 2013-2014, 0-0 şi 4-2 după executarea loviturilor de la 11 metri cu FCSB.

„Alb-negrii” au mai jucat două finale de Cupă, în sezonul 2016-2017 şi sezonul 2018-2019, 1-1, 3-5 după executarea loviturilor de la 11 metri cu FC Voluntari, respectiv 1-2 după prelungiri cu FC Viitorul.

Paradoxal ar fi ca Astra, ambițioasă cum o știm, să câștige această partidă și respectiv Cupa, lucru care l-ar obliga pe finanțator să meargă încă odată cu aventura sa fotbalistică, până la capăt, în speranța că echipa va renaște ca pasărea Phoenix, din propria cenușă.

Echipele probabile în meciul de sâmbătă:

Astra Giurgiu: M. Popa – Raspopović, Jovanovic, Găman, Lamanje – Boé-Kane, Crepulja – Merloi, Răduţ, V. Gheorghe – Montini

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Acka, Bălașa, Bancu – Mateiu, Nistor – Câmpanu, Cicâldău, Baiaram – A. Ivan

Horațiu Feșnic va arbitra finala Cupei României, dintre Universitatea Craiova și Astra Giurgiu.

Meciul de fotbal Astra Giurgiu – Universitatea Craiova va avea loc pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, de la ora 20:30.

(Costel Spînu)