Fermierii care vor să încaseze plăți de la APIA sunt informați de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură că la data de 16 mai ia sfârșit Campania pentru depunerea cererilor unice pentru anul în curs.

Conform unui anunț a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) postat pe pagina proprie de Facebook, 579.089 de fermieri au depus până la acestă dată Cereri Unice de Plată în Campania 2022, suprafața solicitată la plată fiind de 4.541.031,11 hectare.

La nivelul județului Giurgiu au fost depuse un număr de 8.796 de cereri pentru o suprafață de 90.174,96 de hectare.

Pentru informații privind condițiile de accesare a formelor de sprijin din cererea unică, puteti consulta ghidurile solicitantului, accesând link-ul https://apia.org.ro/mat…/materiale-de-informare-anul-2022/ sau puteți contacta centrul județean APIA Giurgiu.

(Jurnal)