În urmă cu aproximativ trei luni, pe data de 8 iulie 2016, casa unei familii de giurgiuveni cu cinci copii (Ene Constantin), de pe intrarea Digului, era cuprinsă de flăcări. În incendiul de atunci au ars acoperişul pe o suprafaţă de 20 mp, o magazie de lemne şi o cameră, în procesul verbal de intervenţie al ISU Vlaşca precizându-se faptul că, din cauza cantităţii de apă infiltrată în pereţi, casa construită din paiantă prezintă pericol de prăbuşire pe o suprafaţă de 32 mp.
La scurt timp după tragedie, primarul Nicolae Barbu a dispus cuantificarea pagubelor şi stabilirea sumei necesare reparaţiilor, iar în şedinţa ordinară din 28 iulie a fost aprobat un ajutor financiar de urgenţă de 25.000 de lei, necesar achiziţionării materialelor de construcţie. Apoi, în şedinţa ordinară din 29 septembrie, acest ajutor a fost suplimentat cu suma de 30.000 lei
La apelul edilului şef, conducerea societăţilor subordonate Primăriei, reprezentanţii Enel, ai Episcopiei Giurgiului, constructori şi specialişti au participat la o şedinţă pe această temă, urmată de o vizită în teren. A fost stabilit ca în regim de urgenţă să fie demarate procedurile de întocmire a documentaţiei necesare, urmate de demararea reconstruirii locuinţei, perioadă în care familia beneficiază de sprijinul Direcţiei de Asistenţă Socială cu sediul la Giurgiu Nord.
Potrivit declaraţiei şefului de serviciu al Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Primăriei, ing. Ion Anghel, pentru publicaţia noastră, s-a început cu ridicarea casei ”la roşu”, şi anume cu turnarea fundaţiei, ridicarea pereţilor din BCA, realizarea acoperişului, realizarea podinei, compartimentarea interioară cu pereţi din BCA şi panouri din rigips şi montarea tâmplăriei din PVC. GSL şi ADPP s-au ocupat la rândul lor cu demolarea şi eliberarea amplasamentului. Firma de construcţii TC Construct a realizat toate cele mai-sus menţionate, în timp ce preotul paroh al Catedralei ”Adormirea Maicii Domnului”, Marian Ciocănel, a donat familiei Ene, obiecte de mobilier şi electrice.
Pentru finalizarea locuinţei, la începutul acestei luni am fost informaţi că mai sunt de executat placarea interioară cu panouri din rigips, montarea faianţei şi a gresiei în baie şi în bucătărie, realizarea podelei din parchet laminat, realizarea de sobe din teracotă, zugrăveala şi lucrările de finisare exterioare, montarea sageacului, placarea cu polistiren a pereţilor, construirea gardului şi a porţii de acces şi, nu în ultimul rând, realizarea racordurilor pentru utilităţi (apă, canalizare şi energie electrică). În cel mult o lună sperăm să se finalizeze toate lucrările, astfel încât familia Ene să se poată muta în noua locuinţă, ne-a mai spus ing. Ion Anghel.
Cu toate acestea, apelul primarului Nicolae Barbu rămâne în continuare valabil, oricine putând contribui la dotarea cu bunuri materiale a locuinţei acestei familii greu încercate.

(Teodora Nicolau)


