În tot județul Giurgiu, pe toate drumurile naționale, inclusiv la frontiera cu Bulgaria, există un singur echipaj de poliție rutieră, iar cei doi polițiști care îl formează au fost obligați de șefi să lucreze la 5 kilometri distanță unul de altul, fără a li se permite nici măcar o pauză de toaletă sau de masă, spun sindicaliștii de la Europol pe pagina lor de Facebook.
”După modificarea programului de lucru, avem un singur echipaj rutier care acționează pentru supravegherea și controlul traficului rutier, atât în proximitatea frontierei cu Bulgaria, cât și pe tronsoanele de drumuri naționale și județene.
Polițiștii sunt presați de șefi să vină mai devreme cu o oră la serviciu pentru a-și înlocui colegii direct în stradă, fără să fie instruiți, fără să le fie prelucrată situația operativă din ultimele 24 de ore și ceea ce este și mai grav, fără dispoziții pentru efectuarea orelor suplimentare”, au scris cei de la Europol.
Sursa : Europol