Europarlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE) încurajează studenții români să aplice pentru o bursă Erasmus+, un program emblematic al Uniunii Europene dedicat tineretului.
De asemenea, deputatul european a votat în luna mai bugetul programului pentru următorii 7 ani, buget de două ori mai mare decât cel din cadrul financiar multianual anterior.
În negocierile cu Consiliul, Parlamentul a obținut 2,2 miliarde de euro suplimentare pentru programul Erasmus+, evaluat de cetățeni drept cel mai de succes program european.
„Peste 6000 de studenți și profesori români au beneficiat până acum de mobilitățile programului Erasmus+. Studenții învață într-o universitate din alt stat membru timp de 3-12 luni, iar creditele obținute acolo sunt apoi recunoscute de către universitatea din România ca parte a programei sale de studii”, a mai transmis eurodeputatul.
De asemenea, eurodeputații au reușit să asigure fonduri suplimentare în valoare de 1,7 miliarde de euro în etapele finale ale negocierilor cu Consiliul.
În cadrul dezbaterii în plen înainte de aprobarea programului, majoritatea vorbitorilor au afirmat că viețile tinerilor au fost afectate de COVID-19 și au subliniat importanța programului Erasmus+, evaluat de cetățeni ca fiind cel mai de succes dintre toate programele UE, pentru generațiile europene viitoare.


