Vineri, 13 decembrie,  Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vlașca” al județului Giurgiu  a organizat un exercițiu pentru simularea unui incendiu izbucnit într-o sală de clasă de la Școala Gimnazială nr. 8 „Academician Marin Voiculescu” din municipiu.
Exercițiul s-au desfășurat în cooperare cu Poliția Locala, Poliția Rutieră, și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență de la nivelul Primăriei Giurgiu.
Conform scenariului, în incendiu au fost  surprinse două victime,  în sălile de clasă  situate la etajul 1 și 2.


Victima de la etajul 1 a fost intoxicată cu fum, fiind evacuată cu ajutorul tărgii lopată de către echipa de căutare-salvare, iar cea de -a doua victima, surprinsa la etajul al doilea fost evacuată cu ajutorul unei autospeciale de salvări de la înălțime.

Victimele au fost preluate de către echipajele SMURD în vederea acordării primului ajutor calificat.

„După finalizarea exercițiului, cu ajutorul  și echipamentele voluntarului nostru, Daniel Alexa am realizat, în sala de sport a școlii,  demonstrații de stingere a incendiilor clasele a, b și c  și inițierea în acordarea primului ajutor de bază.
Pentru prima dată s-au folosit  simulatoare de foc cu flacără închisă și deschisă,  asigurând astfel o instruire cât mai aproape de realitate.


Scopul exercițiului a fost acela de a urmări timpul de răspuns în cazul producerii unei situații de urgență și modul de comportare, atât al elevilor, cât și al cadrelor didactice.
Forțe participantele: o autospecială de stingere cu apa și spumă, o autospecială pentru salvări de la înălțime și o ambulanță SMURD”, se arată în comunicatul ISU Giurgiu. 

(Jurnal)