AcasăActualitateElevii și dascălii a două școli din localitățile Bâcu și Joița...

Elevii și dascălii a două școli din localitățile Bâcu și Joița (județul Giurgiu), au fost evacuați într-un exercițiu de protecție în caz de seism…

Peste 230 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au fost evacuați, astăzi, pe timpul unor exerciții organizate la Școlile Gimnaziale din localitățile Bîcu și Joița.

Activitățile au avut loc în contextul sărbătoririi ”Zilei Protecției Civile” și au urmărit verificarea modului de gestionare al unei situații de urgență provocate de cutremur sau incendiu, în incinta instituțiilor de învățământ. Totodată, s-a avut în vedere și instruirea elevilor și a cadrelor didactice cu privire la pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unor astfel de evenimente, pentru a fi în siguranță.
La Școala Gimnazială din localitatea Joița, evacuarea s-a impus din cauza unui cutremur, urmat de incendiu. Pentru ca exercițiul să fie cât mai aproape de realitate, cu ajutorul echipamentelor puse la dispoziție de un voluntar SMURD, a fost simulată evacuarea elevilor sub acțiunea fumului greu și salvarea unei persoane dintr-o sală de clasă.
La auzul semnalelor acustice, elevii Școlii Gimnaziale din localitatea Bâcu au reacționat imediat și s-au protejat de cutremur, sub bănci. Aceștia au așteptat un minunt, iar apoi, însoțiți de profesori, au ieșit din sălile de clasă în siguranță și s-au adunat în curtea școlii.
Exercițiile au fost organizate în colaborare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile menționate mai sus.
Pe timpul acțiunilor, au fost distribuite materiale de informare preventivă, din cadrul campaniei naționale “Nu tremur la cutremur”.
Sfaturi pentru elevi, în caz de incendiu:
1. Anunțați incidentul primului adult pe care îl întâlniți;
2. Păstraţi-vă calmul!;
3. Părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;
4. Urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare!

5. Când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici cadrele didactice fac prezenţa.

6. Aşteptaţi intervenția pompierilor!

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
24.8 ° C
24.8 °
24.8 °
53 %
0.1kmh
0 %
mar
35 °
mie
36 °
joi
39 °
vin
36 °
sâm
38 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!