AcasăActualitateElevii din comuna Clejani vor beneficia de 856 de porții de mâncare,...

Elevii din comuna Clejani vor beneficia de 856 de porții de mâncare, prin programul „Masă sănătoasă”…

Așa cum notam într-un material anterior, Ministerul Educației a extins programul destinat  acordării de alimente sub formă de masă caldă, elevilor din unitățile de învățământ, 

La nivelul județului Giurgiu, un număr de 25 de localități  vor  beneficia de Programul Național, botezat  „Masă sănătoasă”. Din lista celor 25 de localități, am ales să stăm de vorbă cu primarul comunei Clejani, o localitate unde se regăsesc probleme serioase privind excluziunea socială.

Stând de vorbă cu primarul comunei Clejani, Florin Nidelea, acesta s-a arătat extrem de mulțumit de faptul că tuturor elevilor din comuna sa le-a fost alocată această masă caldă.

Elevii din Clejani se vor bucura de 856 de porții de mâncare, adică practic toți copiii ce merg la școală…Aș dori cu acest prilej să mulțumesc Partidului Național Liberal, europarlamentarului Dan Motreanu, deputaților  și senatorilor giurgiuveni  care au făcut posibil acest lucru. Nu în ultimul rând  vreau să mulțumesc  Inspectoratului Școlar Giurgiu, personal inspectorului general prof. Ion Ghimpețeanu pentru eforturile lor în această direcție…

După cum ne mai spunea primarul Nidelea, licitația urmează a avea loc în foarte scurt timp, ea fiind deja aprobată.

După apariția în Monitorul Oficial, de înștiințare a faptului că programul a fost finanțat, vom da curs  procedurii. Vreau să precizez că din toate localitățile de pe lista unităților ce vor beneficia de acest program, Clejaniul a primit cel mai mult, peste 800 de porții – a mai precizat primarul comunei, Florin Nidelea.

Acesta ne mai spunea că este mare lucru ca elevii să se bucure în timpul cursurilor de o masă caldă, știut fiind că din cauza problemelor sociale de care suferă, mare parte dintre aceștia nu au posibilitatea de a-și face pachet pe care să-l consume la școală, așa cum ar fi normal.

(Florian Tincu) 

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
29 ° C
29 °
29 °
28 %
3.5kmh
85 %
mar
27 °
mie
26 °
joi
12 °
vin
17 °
sâm
13 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!