Elevii din clase V-XII vor reveni la școală pe 3 ianuarie, după vacanța de iarnă, pentru a recupera una dintre cele două săptămâni de vacanța impusă în această perioadă, potrivit unui anunț făcut ieri, 26 octombrie 2021 de către ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. În schimb, copiii de grădiniță și din clasele I-IV vor începe școala pe 10 ianuarie, așa cum prevedea inițial structura anului școlar pentru toți elevii.

Copiii din clasele mari se întorc cu o săptămână mai devreme la școală după vacanța de iarnă, care era până acum prevăzută pentru perioada 23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022. Preșcolarii și elevii de I-IV rămân însă pe aceeași structură. Astfel, lor le mai rămâne de recuperat tot o săptămână, pentru că ei aveam oricum vacanță în perioada 25-31 noiembrie.

„Cele două săptămâni de vacanță suplimentară sunt convins că se vor transforma în două săptămâni de școală cu prezență fizică între 3 și 14 ianuarie, pentru gimnaziu și liceu, respectiv într-o săptămână cu prezență fizică, între 10 și 14 ianuarie, pentru ciclul primar”, a declarat ministrul Cîmpeanu pentru Hotnews.

Nu se pierde nicio zi de școală nici din semestrul 1, nici din semestrul 2. Cele două săptămâni sunt maximumul ce poate fi recuperat în așa fel încât datele de examene să fie cele cunoscute, fără a se pierde nicio zi de cursuri”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Referitor la modul în care elevii vor reveni la ore din 8 noiembrie, ministrul a precizat că acest lucru va fi decis printr-un ordin de ministru, care va fi emis pe 5 noiembrie.

Rămâne totuși o mare necunoscută… se va începe sau nu, școala pe 8 noiembrie!

Data de 5 noiembrie e data la care vom avea o situație certă din punct de vedere epidemiologic și nu supoziții”, a motivat Sorin Câmpeanu, ministrul educației.

(Jurnal)