miercuri, mai 21, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Elena Lasconi a demisionat de la conducerea USR!

Elena Lasconi a demisionat de la conducerea USR!

0
Elena Lasconi a demisionat de la conducerea USR!
Sursa: Elena Lasconi Facebook

Elena Lasconi și-a anunțat, luni dimineață, demisia din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR). Potrivit unui comunicat transmis digi24.ro, decizia a fost luată în urma unei perioade marcate de provocări politice și personale.

„A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că, în ultimul an, am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, a declarat Lasconi.

Mesaj de mulțumire și angajament pentru viitor

Fosta președintă USR le-a transmis un mesaj de recunoștință colegilor din partid, voluntarilor și susținătorilor:
„Vă mulțumesc din suflet pentru că mi-ați arătat încredere, respect, susținere. Și mă refer la voi, colegii mei din USR, la voi, susținători, voluntari, oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar care au crezut în mine.”

Deși se retrage din funcția de conducere, Elena Lasconi anunță că rămâne activă în viața publică și va continua să lupte pentru schimbarea clasei politice și pentru valorile în care crede.

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
18 ° C
18 °
18 °
65 %
3.2kmh
100 %
mie
18 °
J
26 °
vin
28 °
S
22 °
D
13 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com