De aproximativ o săptămână, salariații din Giurgiu Servicii Locale (GSL) lucrează de la primele ore ale dimineții și până la lăsarea înserării, pentru a deszăpezi orașul și, în același timp, pentru a transporta zăpada căzută în cantități uriașe, în afara Municipiului. După fiecare ninsoare străzile principale au fost curățate în doar câteva ore uneori, fără a se înregistra blocaje…
Ultima ninsoare căzută în cursul nopții de luni 16 și a zilei de marți 17 ianuarie a încurcat puțin socotelile celor care se ocupă de deszăpezire. Asta pentru că până la această dată orașul, pe porțiunile sale principale, fusese curățat ca-n palmă.

Dorind să aflăm ce se va întâmpla în următoarele zile, am solicitat un dialog cu directorul GSL, George Pălălău, care ne-a declarat că în acest efort comun al societății pe care o conduce au fost folosite o serie de utilaje: două autobasculante cu lama frontală și sărăriță, o autospecială cu lamă frontală și sărăriță și o altă autospecială cu lamă frontală. S-a acționat pe Urgența I și pe străzile mari din Urgența a II-a, dar și pe străzile ”Gloriei”, ”Drumul Serei”, P1-P2, acolo unde se putea bloca circulația din cauza viscolului și a depunerilor de zăpadă – ne-a explicat directorul Pălălău. De asemenea, două tractoare de mare tonaj au fost folosite pentru deblocarea utilajelor menționate, acolo unde au existat probleme, iar noaptea trecută (17 – 18 ianuarie), după pluguire, a fost împrăștiat material antiderapant – a mai adăugat acesta.

Așa cum arată și imaginile ce însoțesc acest material, primarul Nicolae Barbu a fost prezent în locurile ”fierbinți” ale acestor acțiuni, analizând informațiile primite din partea echipelor aflate în stradă și, în acest fel, coordonând alături de directorul GSL acțiunile de deszăpezire .

În ceea ce privește transportul zăpezii, ni s-a precizat că ea este încărcată din Cartierul ”Verdelui”, de pe străzile din centrul orașului: ”Victoriei”, ”Nicolae Titulescu”, din jurul Pieței Centrale – ”Nicolae Bălănescu”, din jurul blocurilor din zona Teatrului și Tribunalului Giurgiu, din zona străzilor ”Tudor Vladimirescu”, ”Griviței”, ”Sirenei”, dar și de pe străzile adiacente bulevardului ”1 Decembrie 1918.”
Precizăm că până acum, aproximativ 25.000 de metri cubi de zăpadă au fost transportați în afara orașului, iar operațiunea continuă – menționa directorul GSL , George Pălălău, care și de data aceasta a luat cele trei episoade repetate de ninsoare cu căderi mari de zăpadă ca pe o provocare, dovedind că dacă vrea, omul poate îmblânzi natura.
(Teodora Nicolau)



Si ADPP a intervenit cu utilaje si echipe de muncitori care au lucrat de dimineata pana la lăsarea întunericului.Mereu il omiteti.Au oameni profesionisti si cu experienta. Este doar o scăpare sau…???