Efect după testele PISA. Ce materie ar putea fi introdusă la Evaluarea Națională și la Bacalaureat

0
155

Societatea de Geografie din România solicită, în urma rezultatelor testelor PISA, reintroducerea geografiei ca disciplină la examenul de Evaluare Națională și ca probă obligatorie la examenul de Bacalaureat la toate profilele.

„Rezultatele testelor PISA 2018 au dovedit teoretizarea excesivă a conţinuturilor, o centrare a învăţării pe achiziţii şi nu pe dezvoltarea competenţelor integrate, Geografia, în sfera ştiinţelor, având clar scopul şi instrumentele conectării învăţării la aspectele practice – de orientare în spaţiu, timp, de conectare cu realităţile lumii contemporane cu provocări globale sau raportate la arii, regiuni (climatice, politice, sociale, etc.), cărora tinerii vor trebui să le facă faţă în viitor”, se arată într-o luare de poziție a Societății de Geografie din România.

În viziunea reprezentanților societății, în învățământul gimnazial și liceal, geografia a fost trecută în umbră, aspect care poate duce, în timp, la diminuarea capacității tinerilor de a manifesta respect pentru diversitatea naturală, integritatea și originalitatea peisajelor geografice, respect pentru biodiversitate, problematici abordate și în testele PISA. 

Potrivit sursei citate, profesorii de Geografie din România asigură opinia publică și factorii de decizie din Ministerul Educației și Cercetării că schimbările solicitate vor conduce la rezultate superioare obținute de România atât la testele naționale (clasele II, IV, VI), cât și la cele internaționale, respectiv PISA.

59% dintre elevii români pot înțelege un text de mărime medie și doar 1% au rezultate foarte bune la citire sau la științe. Aproape la fel arată procentele la matematică, dar aici 3% fac performanță, potrivit raportului PISA, care clasează România aproape de Emiratele Arabe, Bulgaria sau Moldova.

În urma acestor rezultate, se apreciază că gradul de analfabetism funcțional este mare: 44% dintre elevi nu înțeleg ce citesc.

România ocupă în clasamentul PISA locul 47 din 79 de țări.

(Jurnal)