Pentru că ne dorim mai multă siguranță pe drumurile publice, mai multă responsabilitate din partea pietonilor și, implicit, mai puține accidente rutiere, polițiștii rutieri, împreună cu cei din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Biroului Siguranță Școlară au desfășurat la data de 21 august a.c., în intervalul orar 18:00-22:00,
o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere adresată tinerilor.

„Astfel, activitățile de prevenire au fost desfășurate în Parcul Alei, precum și în zona pietonală din centrul municipiului Giurgiu.

Copiii și-au reamintit că trebuie să traverseze strada doar pe zebră sau la culoarea verde a semaforului electric, să se asigure atunci când vor să se angajeze în traversare, să nu alerge pe trecerea de pietoni și să fie prudenți la locul de joacă.

Polițiștii giurgiuveni au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și le-au explicat copiilor că abaterile comise de pietoni reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

Le reamintim copiilor câteva recomandări de care trebuie să țină cont atunci când se află în postura de pieton, pentru a nu ajunge în cea de victimă:

● Traversați drumurile publice numai prin locurile în care sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestora pe la colțul străzilor, după ce v-ați asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie niciun vehicul;
● Nu traversați strada în fugă, prin fața sau prin spatele autovehiculelor staționate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în stații;
● Traversați numai atunci când toate autovehiculele au oprit pentru a vă acorda prioritate;
● Respectați culoarea semaforului electric.
Conștientizarea de către copii a importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație rutieră este un factor care contribuie, pe termen lung, la scăderea numărului de accidente rutiere.” – anunță IPJ Giurgiu.

(Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu)