Motto: „Cei ce aspiră la fotoliul de prim edil al orașului vor trebui să priceapă că a răsplăti meritocrația nu înseamnă să plătești bine pe cei care te laudă, ci pe cei care îți arată cum ești de fapt perceput de ceilalți.”
Votul fiecărui giurgiuvean la alegeri, este ca un bilet la loterie, care de cele mai multe ori s-a dovedit câștigător doar pentru cei ce au fost instalați în funcție și necâștigător pentru votanții care nu fac parte din anturajul noului învestit.
Pentru Lucian Iliescu mandatul de primar a însemnat prosperitate, terenuri cumpărate, comisioane, un trai opulent pentru el, familie și copii, impunerea unei autorități ce pe alocuri s-a transformat, încet, încet în abuz și dictatură.
Afaceri și imobile pe numele familiei sau a unor apropiați, care ulterior au jucat pentru el rolul de IUDA, acesta fiind doar o parte din prețul ce urma mai târziu să-l plătească.
O vreme în care acest „el lider maximo” a dezvoltat o castă de privilegiați, făcând angajări conform propriilor criterii, indivizi fără pic de viziune, dispuși să încheie afaceri oneroase cu statul, să participe la licitații aranjate.
De ce au fost toate acestea ani de-a rândul, tolerate? Pentru că giurgiuveanul a rămas adeptul unei vorbe extrem de păguboase atunci când e pus să vorbească despre cel ce îl guvernează: ”Este adevărat că a furat, dar a și făcut…!”
Urmele sinistre ale realizărilor „ctitorilor citadini” ai primarului Iliescu, se mai văd încă și astăzi, ca niște răni supurânde…
Era un oraș înțesat cu pavele, cu măturători, mânuitori de târnuri pe un asfalt turnat precum frișca pe tort, de către prietenii din anturajul „Nemuritorului” (cum mai era edilul poreclit la acea vreme), aceștia fiind singurii recunoscuți ca oameni de afaceri, investitorii adevărați fiind condiționați de fiecare dată de comisioane împovărătoare.
După multe umilințe, atunci când li s-a făcut lehamite, giurgiuvenii au votat un om de afaceri, Nicolae Barbu, neștiind că sub mandatul acestuia, Giurgiu se va transforma într-un adevărat SRL, acționari fiind (conform obiceiului local, statuat de Iliescu), cei din camarila noului primar învestit.
Un fel de ”before” și ”after”, sau (pentru că tot iubește dumnealui religia, crezându-se providențial pentru această urbe), un fel de înainte de Hristos și după…
După alte două mandate de așteptare, simțindu-se păcăliți, giurgiuvenii l-au ales pe Adrian Anghelescu, despre care mulți au spus că era ”omul căzut din cer”, profesia de pilot de avioane fiind de vină pentru această metaforă.
Anghelescu devine astfel singurul primar despre care presa națională afirmă că marile sale câștiguri vin din pensie (cităm: ”Primarul orașului Giurgiu este un recordman în materie de venituri. Asta pentru că pensia anuală este mai mare decât salariul de primar.”)
Un salariu pe care, în mare parte îl folosește, după cum am aflat, pe surse, în acțiuni caritabile și activități culturale.
Altfel spus, Anghelescu pare că nu a venit pentru bani la Primărie și nici pentru a acumula imobile sau a-și folosi funcția pentru a parveni social.
Profesional putem spune că este, fără îndoială, cel mai titrat primar de până acum, calitatea de pilot de avioane, fiind una dintre cele mai grele și mai nobile profesii.
Trist este că aeronava pe care s-a îmbarcat pentru funcția de primar, a fost deturnată de la punctul de control, de unii ce trebuiau să facă parte din echipaj, ulterior dovedindu-se că majoritatea coordonatelor GPS-ului au fost virusate în mod intenționat.
Mai mult, pentru a nu fi acuzat de partizanat, voi proba aceste afirmații cu cifre, așa cum au făcut recent și jurnaliștii din presa națională, aflând dacă achizițiile imobilelor sale au fost făcute înaintea instalării în funcție sau ulterior… Și ce document putea fi mai elocvent în acest sens, decât declarația de avere!
Primul bun trecut în declarația de avere a primarului Anghelescu este un teren intravilan în localitatea Telega, Prahova, cumpărat în 2003 alături de soție. Terenul are 2000 de metri pătrați.
Un alt teren intravilan cumpărat în 2014, de 4 mii de metri pătrați, pe care îl deține tot alături de soție, se află în Giurgiu, la Bălanu. Mai are un teren, situat chiar în oraș, de 3500 de metri pătrați. E cumpărat în 2021, tot împreună cu soția. Are și un apartament în Otopeni, cumpărat în 2008, de 82 de metri pătrați.
De asemenea, deține o casă de locuit în Giurgiu, de numai 84 de metri pătrați, cumpărată în 2005 și mai are o casă, tot împreună cu soția, în satul Bălanu, județul Giurgiu, de 140 de metri pătrați. Soția primarului Anghelescu a moștenit și un apartament de 56 de metri pătrați în Giurgiu.
La capitolul mașini, primarul din Giurgiu are 5 mașini! Cea mai veche este o mașină din1988, un „Suzuki Samurai”. Se pare că primarul are o pasiune pentru acest automobil, așa că în 1993 și-a mai cumpărat unul. De asemenea primarul mai are un „BMW”, un „Passat” și un „Mini Morris”.
De asemenea, primarul a mai câștigat 50.000 de euro din vânzarea unui apartament. La capitolul conturi, Anghelescu are unul de 85.000 de lei la ING. Și mai are unul, în euro, în care se găsesc 34.000 de mii. Primarul mai are și titluri de stat deținute, în valoare de 50.000 de lei.
Veniturile primarului sunt de 164.268, anual, din salariul pe care îl încasează. Pensia însă este chiar mai mare decât salariul, în valoare de 188.628 de lei pe an. La rândul ei, soția sa încasează 42.000 de lei pe an.
Pentru orice om de bun simț concluzia este clară, făcând o analiză, prin comparație, este ușor de concluzionat că în acest mandat primarul Anghelescu nu a transformat Primăria Giurgiu în propria feudă, așa cum deseori l-au acuzat adversarii săi politici și nu numai…
Nici nu a acordat privilegii nepoților, rudelor, copiilor prietenilor însușindu-și tot ce se putea în materie de terenuri intravilane, așa cum au făcut alții, terenuri pe care să le transforme în bunuri personale, după sistemul „pentru că vreau și pentru că pot!”
Evident că giurgiuvenii au nemulțumirile lor, unele pertinente, altele însă mai puțin justificate, uitând că primarul Anghelescu, fără o echipă competentă, fără bani, fără sprijin politic autentic, nu poate face mare lucru cu un oraș care era un jalnic șantier, ticsit de proiecte eșuate în momentul în care a preluat mandatul.
Captiv unui climat politic toxic, invadat de trădători de profesie, cu investitori greu de adus într-un oraș neofertant, unde mâna de lucru calificată este tot mai rară, într-un oraș din care tinerii cu potențial intelectual migrează permanent, neavând vocație de „lipitori de afișe” refuzând să stea la mâna politicului, (știindu-se foarte bine că a vâna un loc într-o instituție bugetară este o misiune imposibilă dacă nu ai apartenență politică sau un anume pedigree instituțional), Adrian Anghelescu, este o persoană incomodă tocmai pentru faptul că nu este șantajabil.
Și lucru acesta îi enervează mai ales pe cei plătiți de adversarii acestuia pentru a-i găsi „bube în cap”.
Dacă ar fi ceva de imputat actualului primar este faptul că nu și-a ales de la început membrii echipajului, cu care va trebui să ajungă la destinație, la finele primului mandat, acceptând să continue călătoria cu aproape același personal, probabil din teama de a nu i se imputa mai târziu faptul că a ales varianta turbulențelor în detrimentul unui zbor liniștit, care să mulțumească tot personalul de serviciu.
În consecință, puteți alege să ajungeți la destinație, cu un comandant de aeronavă nerăbdător, să îl aplaudați atunci când trenul de aterizare va lua contact cu pământul, sau să mizați pe cineva care ne-a cam luat pământul de sub picioare, trecându-l în zestrea familiei sale.
Deci, cu cine te simți mai în siguranță, concetățene? Cu un primar cu pensia mai mare decât salariul, sau cu unul cu feuda cât bulevardul…?
(Florian Tincu)
