
Primul foc a izbucnit duminică, aproape de ora două după-amiază, în localitatea Vlad Țepeș, la un coș de fum al unei vile. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, cauza incendiului – la care au intervenit două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție 2 Colibași – fiind coșul de fum necurățat.
Al doilea incendiu, la care a intervenit tot Garda de Intervenție 2 Colibași, a izbucnit la șira de paie a unui locuitor din satul Dobreni, la aproape trei ore de la primul incendiu. Tot două autospeciale de stingere cu apă și spumă au intervenit pentru stingerea incendiului, ale cărui consecințe au fost doar pagube materiale: două tone de furaje. În acest caz, copiii cu vârste sub șase ani, care s-au jucat cu focul, au fost cei care au incendiat șura de paie. Fără incidente și fără victime, astfel s-a încheiat intervenția pompierilor de la Colibași.
(Jurnal)