Drept la replică al preotului Sabin MAT

0
426

«Domnule jurnalist, distinse personalitati ale orasului, stimati cetateni,

Inainte de toate, chiar si-nainte de a expune punctul de vedere ca ”drept la replica” privind articolul din Jurnalul Giurgiuvean, publicat in data de 14.08.2022, doresc sa-mi exprim multumirea fata de cei care mi-au oferit aceasta posibilitate si-n special fata de o persoana care a promis ”sa mijloceasca” acest lucru si care totodata, mai in gluma, mai in serios, spunea ca daca se va dovedi ca ar fi adevarat ceea ce se spune si as ramane fara retributia de preot, mi-ar oferi o solda lunara, in cazul in care as accepta si m-as angaja pe un post, de protectie si paza, in ”garda personala de corp”….

Dar cred ca lumea s-a obisnuit mult prea mult si traieste alimentandu-se cu un consum de reclame din lumea „show bizz-ului ieftin” si ”articolelor de senzatie”, goale de continut dar cu priza la ”prostime” (a se cerceta sensul cuvantului in contextul secolelor XVII-XVIII). Nu intamplator se zice ca omul ajunge sa fie, ceea ce consuma…

Prin urmare, eu, personal, cel care scriu aceste randuri, nu sunt nici batman si nici un ninja travestit in sutana (n.a. sa pastram un pic tonul ironic din articolului la care facem referire), dar daca totusi unora le place sa spuna asa, ii lasam sa se exprime dupa cum doresc intrucat, tare mi-ar face placere, sa cred inca in dreptul castigat, la „libera exprimare”.

Ingrijorarea personala a aparut numai in momentul in care s-a observat ca articolul nu se incadreaza nicidecum in tiparele unui articol, care sa apartina „unui jurnalist de investigatii” (prezinta date eronate privind pana si identitatea datelor ”agresorului”, dovada privitoare la cat de mult interes s-a acordat cercetarii si informarii corecte, prezinta doar parerea unei parti, fara a fi solicitata pana la momentul actual si pozitia celeilalte parti (un apel telefonic, in data de 30.08.2022 (!!!),  ora 18:08, precum si trimiterea unui sms in care se specifica…„Buna ziua! Suntem Jurnalul giurgiuvean…. Consideram ca ne-am facut datoria si v-am cautat la o ora decenta. Daca doriti un drept la replica aveti adresa redactiei si nr. de telefon ptr. legatura cu noi. Doamne ajuta!, iar in articolul din 26.08.2022, N.Red. In ciuda faptului ca preotul Mat Sabin declara – asa cum am aflat pe surse – ca ar fi inaintat un drept la replica redactiei noastre, pe care sa-l dam publicitatii, precizam ca acest lucru nu este adevarat. Pana la acest moment nu ne-a parvenit niciun material din partea domniei sale pe email-ul redactiei noastre, lucru ce poate fi verificat. Asa cum am precizam (?!) in materialul initial, asteptam oricand punctul de vedere al domniei sale pentru a-l prezenta opiniei publice…

Nu cunosc si nici nu doresc sa stiu care va sunt „sursele de informare, dar alaturat am sa anexez, in primul rand, un attach, trimis la patru institutii publice, pentru exprimarea unui punct de vedere oficial, cu nre. de inregistrare, din care citez „Mentionez ca am tot asteptat, pana in momentul de fata, asa cum este mentionat in articol (!!!), (Vom incerca in zilele urmatoare sa stam de vorba si cu Mit Sibian, preotul agresor, sperand sa aflam cum a ajuns un slujbas al lui Dumnezeu sa loveasca un semnen de-al sau, dovedind cruzime si totodata lipsa de luciditate. In acelasi timp vom cere, printr-o adresa, un punct de vedere din partea Episcopiei Giurgiului, institutie ce va trebui sa analizeze cu celeritate acest caz, nicidecum conform celebrului citat : iarta-l Doamne ca nu stie ce face!, cu atat mai mult cu cat preotul agresor nu este deloc la prima abatere de acest fel. (Florian Tincu), sa fiu abordat pentru o eventuala explicatie care sa aduca lumina in asa zisul incident, dar nu am fost contactat nici de dl. jurnalist Tincu Florian, autorul articolului, desi telefonul meu este public si afisat la vedere, in incinta cimitirului… Nu am cunostinta de alta declaratie, prin care sa fi spus si sustinut ca am trimis „ceva” pe email-ul redactiei care poate fi verificat… dar spun, in cele patru adrese, cu acelasi continut (!!!) ca in al doilea rand, imi da posibilitatea, in cazul refuzarii dreptului la replica, a prezentarii situatiei reale.

Continuand firul ideii de mai sus, in al doilea rand, pe langa anexarea attach-ului, am sa solicit si eu numarul de inregistrare primit la depunerea adresei catre Episcopia Giurgiului, dupa cum sustine, din nou articolul, in al treilea rand, sa se expuna oficial si public care au fost celelalte demersuri facute, din partea redactiei si autorului, pentru a mi se solicita ”punctul de vedere si dreptul la replica”, in al patrulea rand pe ce anume se bazeaza autorul cand afirma, in cadrul articolului si-n repetate randuri ca nu sunt la prima abatere(!!!)…., caci conform celebrului citat cineva arunc-o piatra-n balta si dupa…, zece se chinuie s-o scoata…!!!

Pentru aceste motive, am avut intentia de-a apela la „mijloacele legale” de punere in miscare a celor care pot stabili ceea ce s-a petrecut cu adevarat, prin ”autodenuntarea personala” si ”insusirea” posturii de vinovat pana la prezentarea PROBELOR si cercetarea celor autorizati, sa prezinte o explicatie logica a realitatii evenimentelor pentru ca o persoana asa cum este cea a subsemnatului ”…plina de cruzime si lipsa de luciditate”, nu are cum altfel sa o prezinte….

Desi pare bizar, am sa ma apropii de final, desi nu am spus mai nimic, si am sa concluzionez spunand o mica pilda/istorioara din care orice om va putea sa inteleaga atat cat poate si cum poate: „Se zice ca demult, nu in vremurile noastre, MINCIUNA si ADEVARUL se plimbau printr-o padure de munte, unde la baza unei cascade se formase un mic lac, asemanator unei piscine din ziua de astazi. Prima care a intrat in apa a fost MINCIUNA, care desi tremura de frig si abia mai putea sa-si mascheze tremurul, la intrebarea ADEVARULUI, despre cum este apa a raspuns ca este minunata si ca nici nu se poate mai bine…!!! Si indata ce ADEVARUL a intrat in/la apa, MINCIUNA a iesit repede, s-a-mbracat cu/in hainele ADEVARULUI si a plecat in lume !!!…”

MORALA: MINCIUNA, imbracata in hainele ADEVARULUI, se plimba pretutindeni, in timp ce ADEVARUL ”gol-golut” (asa cum a ramas in apa) nu mai are curajul sa se prezinte in vazul tuturor pentru ca RUSINEA ADEVARULUI, rusineaza atitudinea si pozitia ”MULTORA”…

Asadar, PROBE, DOVEZI, MARTURII (ale ambelor parti) si cu singura „fraza” intrutotul de acord din articol, sa rezolvam lucrurile pe cale legala deoarece ADEVARUL, nu deranjeaza decat pe cei care traiesc in MINCIUNA !!!….

P.S.: Doresc publicarea „dreptului la replica”, asa cum este, iar pentru comentarii si precizari suplimentare se poate folosi attach-ul pus la dispozitie, fara „dezlipire din context”!»

Data, 31 august 2022

(Sabin MAT)