AcasăActualitateDoi soți, din Giurgiu, trimişi în judecată pentru dare de mită!

Doi soți, din Giurgiu, trimişi în judecată pentru dare de mită!

Doi soți, din Giurgiu, au fost trimişi în judecată pentru  dare de mită!

Potrivit anchetatorilor cei doi soți ar fi promis şi oferit agenților de poliție între 100 şi 300 de euro, pentru ca oamenii legii să “închidă ochii” şi să nu-i rețină permisul de conducere bărbatului ce se afgla la volan și ar fi efectuat o manevră de depăşire interzisă.

Agenții  însă au decis să-i denunțe la DGA, apelând numărul de telefon al call-center-ului anticorupție.

„Ofițerii anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus trimiterea în judecată, prin rechizitoriul emis la data de 28.03.2024, a doi inculpați, soț și soție, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în cursul lunii iunie 2023, cei doi inculpați au promis și oferit sume de bani cuprinse între 100 și 300 de euro unor agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, pentru ca aceștia să nu dispună măsura complementară a reținerii permisului de conducere, pentru o perioadă de 60 de zile, față de unul dintre inculpați, conducătorul unui autoturism, ca urmare a efectuării unei manevre interzise de depășire.

Fapta a fost sesizată de agenții de poliție la Call-center anticorupție 0800.806.806.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” – se mai arată în comunicat.

Sursa: IPJ Giurgiu

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
7.7 ° C
7.7 °
7.7 °
77%
0.5m/s
37%
mar
26 °
mie
27 °
J
25 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!