Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au depistat doi cetăţeni din Sri Lanka, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Bulgaria, ascunşi într-un  tren.

În data de 24.12.2019, în jurul orei 13.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu feroviar, pe sensul de ieşire din ţară, în urma controlului efectuat de către poliţiştii de frontieră asupra unui tren care circula pe ruta București – Sofia, au fost descoperite ascunse, în toaleta unui vagon, două persoane, o femeie și un bărbat.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele descoperite ascunse sunt cetăţeni din Sri Lanka, în vârstă de 46 de ani. Acestia au declarat că intenționau să ajungă în Grecia pentru a se angaja.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar persoanele au fost predate la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Giurgiu, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.