AcasăActualitateDirectorul Uzinei Termoelectrica Giurgiu explică în ce constau marile probleme cu care...

Directorul Uzinei Termoelectrica Giurgiu explică în ce constau marile probleme cu care se confruntă un operator local al serviciului public de alimentare cu energie termică

”Am 18.000 de megawați în Depozit, la acest moment (n.a.- sf. lunii noiembrie).  Am livrări de la Romgaz de 86.5 MW/zi. Dar ca să pot  funcționa în limite normale am de achitat transportul și distribuția.

Cei care asigură acest lucru vor banii în avans. Le-am făcut adresă și le-am spus că nu pot. Le-am dat chiar și soluții cum aș putea să plătesc. Nu acceptă însă, de aceea probabil la 1 ianuarie vom avea o mare problemă!” – ne spunea, vizibil intrigat, directorul Uzinei Termoelectrica Giurgiu, ing. Sorin Cepraga.

Directorul Uzinei Termoelectrica Giurgiu, Sorin CEPRAGA:”Avem o mică ...

În acest context, salariaților le-am dat doar o parte din salarii. Vreau totuși să subliniez faptul  că nu poți să ceri cuiva să plătească în avans, așa cum fac societățile statului, Transgaz, Romgaz…  Eu am deja un credit la Bancă, de 3,5 milioane, pentru gazul achiziționat… ANRE-ul pe de altă parte mă obligă să-l iau în avans și să îl depozitez. Mai trebuie să precizez că prețul ăla plafonat de gaz, de 150 de lei, este mai mare decât ce puteam cumpăra eu, astă vară, când era 120 de lei!

Transgazul și Romgazul sunt, după cum știți,  societăți ale statului și tocmai ele sunt cele care se fac că nu înțeleg situația…nu îi interesează.

Am reușit totuși să mă înțeleg cu ei și să plătesc în 6 rate consumul de gaz pe luna decembrie, dar din 5 în 5 zile, nu mai mult!  Să am măcar posibilitatea ca, în funcție de cum încasez, să le plătesc…

Asta pentru că nu pot să iau tot gazul din depozit și să-l consum, căci nu pot risca în lunile geroase de decembrie, ianuarie și februarie în care trebuie să am o rezervă. În concluzie marea problemă rămâne tot banii.

Pe de altă parte nu cred că este cineva din orașul acesta care poate spune că de când am livrat agent termic, nu a avut căldură, atât în luna noiembrie cât și în perioada asta, când frigul s-a întețit. Școlile au avut căldură, Spitalul, toate instituțiile din Municipiu. Iată de ce, deși eu nu am de la cine să încasez, căci nimeni nu îmi plătește în avans, societățile statului continuă să îmi solicite acest lucru” – mai preciza directorul Uzinei Termoelectrica Giurgiu, ing. Sorin Cepraga.

(Florian Tincu)

 

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.5 °
15.5 °
66 %
1.5kmh
100 %
mie
25 °
joi
27 °
vin
29 °
sâm
20 °
Dum
22 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com