
Zilele trecute conducerea societăţii Girugiu Servicii Locale (GSL) făcea, prin intermediul publicaţiei noastre (prin şi on line), un apel către cetăţeni în a semnala cazurile de vandalism care aduc mari prejudicii materiale acestui oraş, respective cetăţenilor acestuia. Pe lângă mobilierul distrus (bănci, locuri de joacă pentru copii, gărduleţe, etc), persoane fără cei 7 ani de acasă, certate cu normele de convieţuire într-o comunitate, au distrus recent întregul sistem de aspersoare cu care era înzestrat complexul de blocuri 240 Garsoniere, din zona marketului “Milan”.
După cum ne spunea directorul Giurgiu Servicii Locale, Silvian Dumitrache, aspersoarele montate pe spaţiile verzi, printr-un ingenios sistem de udare, a fost pur şi simplu smuls din pământ, iar aspersoarele furate. Datorită sistemului de supraveghere video ce este conectat direct la baza de date a Poliţiei locale, deja trei persoane , din rândul celor ce au vandalizat sistemul, au fost prinse, urmând să suporte pagubele produse cât şi celelate rigori ale Legii.
Directorul GSL ne mai spunea că în următoarea perioadă urmează ca sistemul de supraveghere să fie extins în mai multe zone ale oraşului astfel încât persoanele care se dedau la asemenea fapte antisociale să fie repede identificaţi şi puşi să plătească daunele produse.
(Jurnal)