Încercăm să profităm de condițiile meteo favorabile, pentru efectuarea diverselor lucrări”, ne spunea, într-un recent dialog, ing. Marius Olteanu, directorul Direcției Județene de Transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic (DJTADJCT) Giurgiu.

Acesta ne mai spunea că la data documentării noastre (2 septembrie), angajații Direcției Județene de Transport, acționau la efectuarea de marcaje rutiere pe DJ 401 – limită județ Ilfov – Vărăști – Valea Dragului – Hotarele. Pe lângă marcaje, se trasează, acolo unde este nevoie, și trecerile pentru pietoni. De asemenea, sunt în toi lucrările de reprofilare a drumului DJ 504, Putineiu – Limită județ Teleorman – ne preciza  directorul Direcției.

Încercăm să pietruim sectorul de drum până la intersecția cu drumul spre Izvoru, să ne pregătim pentru perioada de iarnă. Îmi doresc acest lucru, în special pentru că acesta este un sector pe care sunt dirijate TIR-urile pe perioada iernii, astfel că este un sector intens circulat, deci avem nevoie de el în condiții bune. Sperăm să avem și fondurile necesare finalizării acestei lucrări, extrem de importante pentru noi”, mai preciza Marius Olteanu. 

Totodată, alte sectoare de drum pe care se realizează marcajele rutiere sunt DJ 401A – Stoenești și DJ 404.Vom începe, zilele acestea, o revizie pe zona de nord a județului, o zonă intens traficată, în special de mașini de mare tonaj. Am finalizat o nouă etapă a toaletărilor marginilor de drumuri județene, vom începe și pe aceste lucrări o serie de revizuiri. În același timp, vom efectua și câteva tăieri de arbori, pentru că avem asemenea solicitări pentru zone din DJ 411 și DJ 505. În paralel, cu verificările drumurilor, vom efectua revizii asupra acostamentelor și, acolo unde vom constata că va fi nevoie să intervenim, o vom face”, a mai precizat directorul DJTADJCT Giurgiu.

Alături de echipaje ale Poliției, instituția condusă de Marius Olteanu urmează să demareze și o reevaluare a semnalizării rutiere pe zona de nord a județului, deoarece există, de asemenea, solicitări în acest sens.

Vom monta indicatoare acolo unde acestea au fost deteriorate, sau acolo unde nu au fost până acum, dar s-a constatat necesitatea existenței lor”, ne-a mai declarat ing. Marius Olteanu, care, deși abia am pășit în primele zile ale toamnei, ne mărturisea că se gândește déjà la măsurile pe care va trebui să le demareze în curând  pentru pregătirea drumurilor  în sezonul rece.

(Jurnal)