Din cauza caniculei, CFR anunță restricții de viteză. Este afectată și circulația feroviară la Giurgiu!
Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iunie, ora 10:00 – 25 iunie, ora 10:00, va fi valabil un prim Cod galben de vreme caniculară
CFR SA va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius!
CFR SA informează publicul că, în contextul prognozelor meteo ce anunţă temperaturi extreme la nivel naţional în zilele următoare, vor fi aplicate măsuri speciale pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a traficului feroviar. Astfel, în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius, se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor, în conformitate cu prevederile instrucţiunilor feroviare în vigoare.
„Pe întreaga reţea feroviară, personalul de specialitate din cadrul CFR SA desfăşoară permanent activităţi suplimentare de verificare şi monitorizare a stării infrastructurii. Temperaturile înregistrate la nivelul şinelor sunt supravegheate în timp real, astfel încât echipele de întreţinere să poată interveni prompt acolo unde situaţia o impune, prevenind eventuale incidente sau disfuncţionalităţi.
Reducerea temporară a vitezei de circulaţie a trenurilor în condiţii de caniculă este o măsură esenţială, menită să asigure desfăşurarea traficului feroviar în cele mai bune condiţii de siguranţă
Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iunie, ora 10:00 – 25 iunie, ora 10:00, va fi valabil un prim Cod galben de vreme caniculară
Judeţele afectate de acest Cod galben sunt: Alba, Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Bucureşti.
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
cer acoperit de nori
14.4
°
C
14.4
°
14.4
°
78%
4.1m/s
100%
lun
14
°
mar
11
°
mie
13
°
J
17
°
vin
15
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
