Petre Roman era pregătit cu puloverul la meciul cu Danemarca din 15 noiembrie. Dar planul a căzut
(…) FLORIAN BICHIR: Fără discuţie, a fost o lovitură de stat, militară. Stănculescu preia controlul armatei.. Am explicat de la începutul emisiunii că planul e din 69. De 20 de ani încearcă sovieticii să-l scoată pe Ceauşescu. Sunt documente foarte clare, nu are rost să le discutăm. O altă noutate, pe care a dat-o şi Alex Stoenescu că s-a încercat întâi pe 14 decembrie la Iaşi dar nu le-a ieşit schema. Au încercat mai demult. Una din tentative a fost momentul în care România a jucat meciul de fotbal cu Danemarca pe 15 noiembrie 1989, când am câştigat cu 3-1. Treizeci de mii de oameni. Culmea, putea să fie o explozie. A fost securitatea extraordinar de precaută. Culmea, la acel meci apare şi un personaj cunoscut, Petre Roman care, de data asta a pregătit puloverul, însă nu se pregătise securitatea pentru asta.
Dar ce mă deranjează la lovitura asta de stat. Eu sunt de acord să se facă aceste cercetări pentru a se stabili o dată adevărul juridic pentru că, aşa cum spune şi domnul Stoenescu, este implicare inclusiv militară sovietică în România. Sunt rapoarte foarte clare. Discutăm pe cazuri concrete. S-a cerut la ora 14 la TVR pe 23 decembrie, Frontul Salvării Naţionale a cerut ajutor Uniunii Sovietice. Postul sovietic confirmă şi spune: „Tovarăşul Gorbaciov a vorbit cu tovarăşul Iliescu. URSS a aprobat sprijinul militar”.
Mii de ruși au intrat în România în decembrie și aveau și armament asupra lor
Separat de asta, vă dau date şi nume. Din 9 decembrie, de la 8 maşini câte intrau pe zi, intră câte o mie de maşini Lada în România, care se duceau chipurile spre Belgrad. Multe din maşini oprite, pentru că cetăţenii sovietici aveau asupra lor armament. Toţi plecau spre Belgrad. Avem incidentul cu nume şi date la Filiaşi, în care sunt distruse mașini Lada când turişti sovietici deschid focul împotriva MApN-ului. În aprilie, la postul de poliţie Brădeşti, se prezintă o femeie maior şi cere înapoi maşinile. Avem multe nume şi date de ofiţeri sovietici care stau în spitalele româneşti. Avem la Mehedinţi, iarăşi, Gingău Alexei, maiorul Outa Alexandru, cu 12 uniforme MapN. Câte date despre implicări militare ale sovieticilor vreţi? A fost lovitură de stat cu implicare sovietică, inclusiv militară.
Mărturie inedită: „24 decembrie 1989. La ordinul lui Militaru, care nu era oficial Ministrul Apărării Naţionale, amiralul Constantin Iordache se deplasează la aeroportul Kogălniceanu, aşteptând avioane sovietice.” Vă spun mai departe. „Aplicaţii sovietice făcute înainte de Revoluţie, aduse la cunoştinţa statului român de către insituţiile abilitate de cele ale MApN-ului. Cernăuţi: Marina Sovietică, Batalioanele de cercetare, diversiune corpurile 1 şi 3, armată maghiară 16-18 decembrie. Toate finalizate la graniţă, la maxim cinci kilometri de România. Din martie până în iunie, pregătire pe teren muntos. Ungaria nu are teren muntos”.
Sunt date concrete pe care vreau să le aflu nu doar de la istorici. Vreau să spun că a fost implicare militară, nu avem cum să ascundem. Dacă nu aflăm acest adevăr, îl aflăm şi de la alţii. Doi francezi, ataşaţi militari adjuncţi, înarmaţi până în dinţi în faţa Intercontinentalului. Lucrurile astea dacă nu le spunem public, nu avem nimic.
FILIP TEODORESCU: Eu am spus clar. Erau, înspre decembrie 1990, vreo 20 de mii de militari identificaţi.
FLORIAN BICHIR: 32 de mii.
FILIP TEODORESCU: S-au făcut demersuri că e cazul să-i retragă. La un an după.
FLORIAN BICHIR: Pentre Roman a rugat omologul URSS să îi ia.
FILIP TEODORESCU: Ei nu au ţinut nicio legătură cu nimeni. Ei au venit organizaţi să facă exact ce au făcut. Nu au luat legătura cu nimeni aici. Au luat legătura cu ai lor. Ambasada sovietică de aici s-a ocupat parţial de ei. La un moment au spus că paşapoartele lor sunt la Ambasadă şi cereau voie să îi cheme ca le dea şi să plece din ţară.
FLORIAN BICHIR: Ataşatul militar sovietic îi vizita la spital. Sunt trecuţi pe listă cu nume date.
FILIP TEODORESCU: Unul am văzut şi eu în 1922, într-o unitate militară. Dimineaţa, îl văd că stă într-un colţ şi bolboroseşte ceva, însă nimeni nu ştia ce e cu el. Am propus să îl raporteze. Şi au mai fost şi alţii. S-a pus batista să nu iasă niciun zgomot, de la partea română care a pregătit lovitura de stat. Atunci a fost clar o lovitură de stat militară.
De ce anume s-a temut Moscova…
ALEX M. STOENESCU: (…) Cea mai mare teamă a lui Gorbaciov la vremea aceea era ca România să iasă din Trataul de la Varşovia în mod unilateral, să dea peste cap întregul proces de negociere pe care îl avea Gorbaciov cu americanii şi cu ceilalţi. Şi conflictele care s-au născut între Gorbaciov şi Nicolae Ceauşescu, a fost poziţia foarte rigidă a lui Ceauşescu şi una foarte corectă din punctul de vedere al sistemului comunist. Pentur că Ceauşescu îi cerea în permanenţă lui Gorbaciov să nu negocieze decât cu mandatul tuturor şefilor din Tratatul de la Varşovia.
Partea de revoltă populară a fost cât se poate de autentică, numai că această revoltă a fost înlocuită în seara de 22 decembrie cu o lovitură de stat. Şi dacă vreţi, v-o prezint în detalii pe ore. Documentele sovietice vorbesc foarte clar. Pericolul în România este că regimul lui Ceauşescu, sau poate chiar el, ar fi putut să scoată România din Tratatul de la Varşovia. Şi doi, foarte important, ei estimau că în primăvara anului 1990 în România va izbucni o revoltă populară spontană, care va rupe România de Uniunea Sovietică, dacă nu îl scoate pe Ceauşescu de acolo. Partea de revoltă populară, ce au încercat să facă inginerii şi scriitori de la Iaşi, în 14 decembrie, ceea ce s-a întâmplat la Timişoara cu cetăţenii revoltaţi, este partea de revoltă populară care se sfârşeşte brusc prin declanşarea fenomenului terorist.
Toate generațiile din România sunt afectate de minciuna primordială post ’89
COZMIN GUȘĂ: Cei care mă cunosc știu cât de preocupat sunt de subiectul acesta de mult timp. Ceea ce m-a deranjat în toți anii aceștia după 1989 a fost pericolul bagatelizării unui subiect atât de important care ne-a marcat viața tuturor, indiferent de categoria de vârstă din care facem parte și care a marcat și parcursul acestei țări. Fie dintr-o strategie, fie din naivitate, din prostia unora, din lichelismul altora, acest subiect a fost bagatelizat; cât timp a fost Ion Iliescu știm, a existat exact interesul lui de a-l bagateliza, după aia nu mai știm.
Toate generațiile din România de astăzi sunt afectate de minciuna primordială post 89, care a generat o mistificare națională și care le-a afectat viețile. Spre exemplu: pensionarii de astăzi nu pot nici acum să priceapă cum, în ciuda faptului că au avut o muncă productivă și eficientă înainte de 1989, dar și după 1989, trăiesc într-o mizerie materială, dar mai ales într-o mizerie spirituală, pentru că sunt în dezacord cu ceea ce se întâmplă. Vedem felul în care dânșii optează și votează, practic sunt dezorientați.
O altă generație este generația celor maturi, a celor care se pregătesc să iasă la pensie. Sunt cei care au încercat după 1989 să ducă România în anumite direcții, fiind oameni activi, coordonatori în domeniile lor și nu au reușit din cauza minciunilor din partea liderilor administrativi sau politici pe care, de asemenea i-au votat cu bucurie și apoi cu dezamăgire după vot i-au analizat mereu. Este o categorie care astăzi pare dezabuzată.
Este și generația mea, generația decrețeilor, a oamenilor care suntem încă activi, care mai putem încă 20-30 de ani să punem umărul la ceea ce credem că ar trebui să pună România pe orbită și la rândul nostru suntem fie marginalizați, fie dezactivați, fie lăsați la vatră, mulți care ar putea să facă ceva. Mai e și generația copiilor noștri, generația de 20 către 30 de ani, care nu înțelege absolut nimic ce s-a întîmplat cu generația părinților și bunicilor lor, după 1989, care s-ar pregăti să facă ceva pentru România astăzi, dar care trăiesc tot sub acest văl de ceață, acest strat de minciună așezat pe toate guvernele. Tabloul este extrem de sumbru.
